Mogulul Sebastian Ghiţă are mari probleme. În urmă cu doar câteva minute, procurorii DNA au cerut arestarea în lipsă a fostului deputat, iar instanţa urmează să decidă dacă vor dispune mandat pentru liderul Partidului România Unită, anunţă Digi 24.
Citeşte şi: Ce va face Klaus Iohannis în privinţa lui Sevil Shhaideh: Vasile Blaga ştie mutarea preşedintelui
A trecut o săptămână de când Sebastian Ghiţă a dispărut fără urmă. Magistraţii trebuie să discute astăzi contestaţia formulată de procurorii DNA după ce lui Sebastian Ghiţă i-a fost ridicată interdicţia de părăsire a ţării din cadrul controlului judiciar pe cauţiune- o cerere depusă înainte ca poliţiştii să-i piardă urma.
Citeşte şi: Mai multe state americane, PARALIZATE: O furtună de zăpadă a făcut RAVAGII / VIDEO
Ultima dată când a fost văzut, Sebastian Ghiță a reuşit să fugă de sub nasul echipajului care îl fila. De atunci, el nu a mai trecut nici pe la poliţie, nici pe la procurori, cum era obligat de controlul judiciar, impus în ancheta cazului Ponta-Blair. Dacă nu vine nici azi în faţa instanţei, judecătorii pot decide arestarea lui în lipsă, ceea ce i-ar putea provoca pierderi uriaşe. Cauţiunea de 60 de milioane de lei pe care Sebastian Ghiţă a plătit-o ar putea ajunge la bugetul de stat, conform news.ro. Termenul la care urma să fie judecată contestaţia DNA după ce lui Sebastian Ghiţă i-a fost ridicată interdicţia de a părăsi ţara a fost preschimbat de două ori.
Comentează