Declarație explozivă din partea consilierului guvernatorului BNR, Eugen Rădulescu: instituțiile publice au ajuns, în opinia sa, terenul de joacă al pilelor politice, unde oameni fără competențe sunt „parașutați” doar pe criterii de partid.
Într-o intervenție la Digi24, Rădulescu a reamintit că „se vorbea la un moment dat despre ideea de a desființa ANAF-ul și a-l înființa din nou cu condiția ca să fie angajați oameni care să muncească acolo, oameni care să-și facă treaba”.
El a adăugat că, dacă în trecut problema era lipsa de personal din cauza salariilor mici, acum situația s-a schimbat radical:
„Într-o vreme se spunea că nu se angajează oamenii în sectorul public pentru că salariile sunt prea mici”.
Potrivit acestuia, astăzi posturile bine plătite atrag mai ales persoane aduse pe filiera politică: „a devenit o atracție pentru pilele politice”.
„Ajung parașutați pe criterii politice”
Oficialul BNR a atras atenția că „în loc să ajungă acolo oamenii care se pricep la ceva, ajung parașutați pe criterii politice, care habar n-au despre ce este vorba acolo”.
ANAF, în centrul discuției
Întrebat direct dacă ar trebui desființat și reînființat ANAF, Rădulescu a fost rezervat, afirmând că nu este un domeniu la care se pricepe, însă ce trebuie făcut este ca ANAF-ul să-și facă treaba.
Mesajul final a fost tranșant: „Nu se poate să ai zeci de miliarde de lei neîncasați într-un singur an și tu să continui să stai liniștit acolo”.
Comentează