Institutul Goethe va prezenta documentare și va ține dezbateri într-un eveniment dedicat Zidului Berlinului

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 03-12-2019

Actualizat: 03-12-2019

Article thumbnail

Sursă foto: www.goethe.de

Cineclubul One World Romania va desfășura, între 5 şi 15 decembrie, un eveniment de amploare care va cuprinde proiecția a șapte documentare și dezbateri cu invitați speciali cu scopul de a revizita istoria scindării Germaniei sub presiunea contrară a regimului capitalist și a celui comunist, anunță MEDIAFAX.

Citește și: FBI se implică în România! Anchetă de amploare, în colaborare cu Poliția Română

Între 5 și 15 decembrie, la Point și la Pavilion 32 din cadrul Institutului Goethe din Bucureşti, programul special va fi axat pe semnificația politică și simbolică a Zidului Berlinului, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Deși a divizat Berlinul mai puțin de treizeci de ani, violența și concretețea cu care a marcat separarea ireconciliabilă dintre sfera de influență capitalistă și cea comunistă nu poate fi ștearsă din amintirea colectivă. Intensitatea acestor ani nu a fost egalată decât de cea a euforiei cu care a fost întâmpinată dărâmarea Zidului Berlinului, în 1989.

Filmele prezentate vor documenta pe rând unul dintre acești doi poli: joi, filmele "Priviți spre acest oraș", de Karl Gass, și "Germania, Terminus Est", de Frans Buyens, vor analiza condițiile politice, economice și sociale care au condus la construirea Zidului Berlinului.

Citește și: Va fi gata până la 15 decembrie! Asigurările date de premierul Ludovic Orban

Proiecțiile vor fi urmate de un dialog cu Joachim Umlauf, directorul Goethe-Institut București. Iar duminică, "Zidul", de Jürgen Böttcher, și "Ceva de făcut cu Zidul", de Ross McElwee și Marilyn Levine, vor reconstrui din perspective multiple distrugerea acestuia și perioada imediat următoare.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri