Preşedintele Mişcării Populare (MP), Traian Băsescu, şi primarul Cluj-Napoca, Emil Boc (PNL) s-au întâlnit, vineri seară, la un hotel din Cluj-Napoca.
Traian Băsescu s-a cazat la hotelul respectiv, în vederea unor întâlniri pe care le are, sâmbătă, la Cluj, cu membri ai formaţiunii pe care o conduce.
Citește și: Traian Băsescu spune cât va rezista Dacian Cioloș ca premier
La intrarea în hotel, Emil Boc a refuzat să facă vreo declaraţie, după ce anterior Traian Băsescu le-a răspuns jurnaliştilor că nu are fixată vreo întâlnire cu primarul clujean. De asemenea, Traian Băsescu a negat faptul că ar încerca să-l convingă pe Emil Boc să intre în MP.
La circa o jumătate de oră după ce fostul preşedinte a vorbit cu jurnaliştii, în hotel a intrat Emil Boc, care a fost aşteptat în hol de Traian Băsescu şi de membri ai MP.
Citește și: Oana Stancu, de la Antena 3, aruncă BOMBA: Familia Iohannis riscă probleme penale
Mişcarea Populară are programată, sâmbătă, de la ora 10,00, o întâlnire a CEN al organizaţiei de tineret a formaţiunii, urmată, de la ora 12,00, de Colegiul Naţional al Mişcării Populare, iar de la ora 15,00, de o întâlnire organizatorică zonală.
Citește și: Primele nume confirmate de miniștri din Guvernul Dacian Cioloș
Comentează