DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

UPDATE. Intalnire de urgenta la Guvern. Mai multi ministri convocati de Ponta.

ponta guvern
Citeste si: Ponta îi dă un nou ultimatum lui Băsescu în problema certificatelor verzi Peste 150 de sindicalişti ai federaţiilor din industrie au pichetat miercuri sediul Curţii Constituţionale, cerând soluţionarea urgenţă a ordonanţei de urgenţă privind producerea energiei din surse regenerabile, oprirea suprataxării energiei electrice şi liberalizarea rapidă a preţului la gaze naturale. UPDATE. Protestele sindicaliştilor continuă joi la Guvern. Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că piectul de lege din Parlament privind energia regenerabilă menţine la 11% cota din consumul total de electricitate pentru care sunt acordate certificate verzi, iar în lipsa acestei legi acest nivel va creşte, din aprilie, la 15%, generând şi creşterea facturii. Citeste si: Sindicaliştii Alro proteste ză la Guvern. Ponta se va întâlni cu ei El a susţinut că nepromulgarea legii de către preşedintele Traian Băsescu este motivată de interesul acestuia în a sprijini companii private să recupereze mai repede, prin creşterea preţului în factură, investiţia efectuată în energia regenerabilă şi a afirmat că şeful statului a preluat cu "copy-paste" argumentele Asociaţiei Producătorilor de Energie Regenerabilă, care are un interes comercial direct. Premierul a explicat că Guvernul va fi obligat să emită o ordonanţă de urgenţă cu acelaşi obiect până la 1 aprilie, dacă preşedintele nu promulgă legea. La rândul său, preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că "bieţii sindicalişti de la ALRO care au manifestat în faţa Curţii Constituţionale au fost păcăliţi" şi le-a transmis că au fost minţiţi de premierul Victor Ponta pe tema creşterii preţului la energie. În 26 februarie, preşedintele Traian Băsescu a sesizat Curtea Constituţională în cazul OUG 57/2013 privind producerea energiei din surse regenerabile. Băsescu a arătat în sesizarea de neconstituţionalitate trimisă Curţii Constituţionale că, în opinia Comisiei Europene, procedura de notificare şi pre-notificare, impusă de Articolul 108 alineatul (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, nu a fost respectată, fapt ce poate atrage declanşarea unei proceduri de infringement împotriva României. Preşedintele a precizat că OUG 57/2013, aprobată prin legea transmisă spre promulgare, modifică schema de ajutor de stat SA 33134 2011/N-RO. "Guvernul României a emis această Ordonanţă de Urgenţă în data de 4 iunie 2013, ea fiind publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 335 din data de 7 iunie 2013, cu intrare în vigoare la data de 1 iulie 2013. Drept urmare, în data de 24 iunie 2013 Comisia Europeană a transmis o scrisoare către Reprezentanţa Permanentă a Comisiei Europene, prin care precizează faptul că nu a fost transmisă nicio prenotificare, în sensul alineatului (3) al Articolului 108 din Tratat, privind modificarea schemei de ajutor de stat", a arătat preşedintele în sesizare. Departamentul pentru Energie arăta, după sesizarea CC, că a respectat toate procedurile în relaţia cu Comisia Europeană la modificarea legislaţiei privind producţia de energie regenerabilă, precizând că preşedintele Traian Băsescu nu a luat în calcul "date esenţiale ale procesului de comunicare cu CE". Mediafax

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.