Întâlnire între şeful Statului Major al armatei iraniene şi preşedintele turc Erdogan

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 17-08-2017

Actualizat: 17-08-2017

Article thumbnail

Sursă foto: sputnik

Şeful Statului Major al armatei iraniene, Mohamad Bagheri, s-a întâlnit miercuri cu preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan în cursul unei vizite la Ankara pentru discuţii la cel mai înalt nivel, în special despre criza siriană şi situaţia din Irak, relatează France Presse. Întâlnirea s-a desfăşurat în palatul prezidenţial în cursul serii, potrivit preşedinţiei turce. Imaginile publicate pe site-ul acesteia arată că la întâlnire a participat şi şeful Statului Major al armatei turce, Hulusi Akar.

Reuniunea a durat 50 de minute, indică agenţia de presă Anadolu, care nu oferă detalii despre conţinutul discuţiilor. Generalul Bagheri, sosit la Ankara în ajun, s-a întâlnit de asemenea miercuri cu ministrul apărării turc, Nurretin Canikli, potrivit presei. Întâlnirile la acest nivel sunt "fără precedent", conform agenţiei de presă iraniene IRNA. Printre subiectele abordate în cursul acestei vizite de trei zile figurează securitatea la frontiera care separă cele două ţări. "Lipsa de securitate", generată de "grupări teroriste" la nivelul frontierei între Iran şi Turcia, "l-au determinat pe generalul Bagheri să se ducă în Turcia pentru a examina mijloacele disponibile pentru a lupta împotriva acestor grupuri împreună cu Turcia", a declarat generalul Ramezan Sharif, purtător de cuvânt al Gardienilor revoluţiei, citat de IRNA.

El nu a precizat la care grupuri "teroriste" făcea aluzie. "În prezent, din cauza situaţiei în regiune şi pentru că avem frontiere comune, noi trebuie să discutăm cu această ţară diferite subiecte", a continuat el. Turcia anunţase săptămâna trecută construirea unui "zid de securitate" la frontiera sa cu Iranul, după modelul zidului aflat în construcţie la frontiera sa siriană. Relaţiile între Turcia sunnită şi Iranul şiit sunt uneori tensionate, preşedintele Erdogan evocând în trecut pericolul "naţionalismului persan", în special în Irak.

Cele două ţări susţin tabere adverse în Siria, pentru că Iranul, ca şi Rusia, este aliat al preşedintelui Bashar al-Assad, în timp ce Turcia susţine opoziţia. Dar cele trei ţări au fost nevoite să coopereze în mai multe rânduri în acest dosar, în special în cursul negocierilor cu privire la Siria la Astana. Ministrul turc de externe Mevlut Cavusoglu a menţionat miercuri discuţii în curs cu privire la situaţia în provincia siriană Idlib, aflată în prezent sub controlul jihadiştilor şi a evocat sosirea şefului Statului Major al armatei iraniene, anunţând totodată o vizită în viitor a şefului Statului Major al armatei ruse, fără a preciza data, conform Agerpres.

Ankara şi Teheranul urmau să discute de asemenea despre referendumul cu privire la independenţă, prevăzut pentru 25 septembrie în Kurdistanul irakian, căruia ambele i se opun ferm. Turcia întreţine relaţii bune cu liderul kurd irakian Massoud Barzani, dar se opune ferm oricărei constituiri a unui stat kurd la frontiera sa. Cavusoglu a estimat miercuri că acest referendum "poate duce până la un război civil" în Irak.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri