Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Întâlnire la nivel înalt între Vladimir Putin şi Theresa May: Ce au plănuit cei doi lideri

telegraph.co.uk
vladimir putin

Preşedintele rus Vladimir Putin şi premierul britanic Theresa May şi-a exprimat nemulţumirea, într-o convorbire telefonică, în legătură cu situaţia actuală a relaţiilor dintre Rusia şi Marea Britanie, a anunţat marţi Kremlinul, potrivit Reuters. Kremlinul a adăugat într-un comunicat că cele două părţi au convenit să îşi intensifice cooperarea asupra mai multor chestiuni, printre care îmbunătăţirea dialogului dintre serviciile secrete ale celor două ţări pentru garantarea securităţii în domeniul aviatic.

Putin şi May au căzut de asemenea de acord să aibă o întrevedere în viitorul apropiat, a mai precizat Kremlinul, subliniind că discuţia telefonică a avut loc la iniţiativa Marii Britanii, anunţă Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.