Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Întâlnire strategică a inițiativei Coridorului Vertical la sediul Transgaz SA din București

Agerpres
Transgaz

La inițiativa SNTGN Transgaz SA, a avut loc astăzi, la București, întâlnirea Operatorilor de Transport și Sistem gaze naturale semnatari ai Memorandumului de Înțelegere pentru Coridorul Vertical - Transgaz S.A., DESFA S.A., Gastrade S.A, Bulgartransgaz EAD, ICGB AD, FGSZ Ltd și cu statut de observator, Eustream S.A., Gas TSO of Ukraine și Vestmoldtransgaz din Republica Moldova.

La reuniune, alături de domnul Ion Sterian, CEO Transgaz, au participat CEO ai: Bulgartransgaz- (Bulgaria), domnul Vladimir Malinov, FGSZ (Ungaria), domnul Szabolcs Ferencz, DESFA (Grecia), doamna Maria Rita Galli, ICGB - compania care operează interconectorul Grecia-Bulgaria, (Bulgaria), doamna Teodora Georgieva și domnul George Satlas, Gastrade S.A (Grecia), domnul Kostis Sifnaios, Eustream (Slovacia), domnul Ratislav Nukovici, alături de reprezentanți ai OTS-urilor din Ucraina - GTSOU și Republica Moldova – Vestmoldtransgaz.

În mesajul său de deschidere, directorul general al Transgaz, gazda acestei întrevederi, a mulțumit tuturor pentru participare și implicare, considerând ca printr-un efort comun, conjugat, pot fi obținute rezultate benefice pentru interesul comun al Operatorilor de Transport și Sistem (OTS) gaze naturale.

În contextul organizării reuniunii la nivel înalt a CESEC, care va avea loc la Atena în 18-19 ianuarie 2024, ministrul energiei, domnul Sebastian Burduja, a efectuat o scurtă vizită la sediul companiei pentru a transmite participanților un mesaj de susținere a Transgaz pentru obținerea finanțării proiectelor de investiții din fonduri europene nerambursabile, proiecte destinate dezvoltării infrastructurii de transport pentru Coridorul Vertical, în vederea creșterii securității aprovizionării cu gaze naturale a Europei Centrale și de Sud-Est, conform strategiei energetice europene și de susținere de către Guvernul României a celorlalte OTS-uri pentru obținerea finanțării proiectelor din Fondul de Modernizare.

Agenda întâlnirii a cuprins analiza stadiului cooperării din cadrul Memorandumului de Înțelegere (MoU) pe Coridorul Vertical, în configurarea rutelor de transport gaze naturale și a etapelor ce trebuie parcurse pentru ca acest coridor să devină operațional și includerea între semnatarii MoU, a Eustream (Slovacia), GTSOU (Ucraina) și Vestmoldtransgaz (Republica Moldova).

Noul MoU privind Coridorul Vertical care se va semna la Atena, în marja reuniunii la nivel înalt a CESEC, va contribui la configurarea fluxului de gaze provenite din terminalele GNL, de la Revithoussa și Alexandropoulis precum și din celelalte terminale GNL din Grecia care acum se află în faza de luare a deciziei finale de investiție.

 

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.