Întâlnirea care poate schimba situația în Orientul Mijlociu: Totul vine după alegerea lui Donald Trump

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 10-11-2024

Actualizat: 10-11-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Credit: Yasser Al-Zayyat / AFP / Profimedia

Şeful statului major general al forţelor armate ale Arabiei Saudite, Fayyad al-Ruwaili, efectuează duminică o vizită la Teheran pentru a se întâlni cu omologul său iranian şi a discuta despre relaţiile din domeniul apărării, anunţă statul major iranian citat de media locale, relatează Reuters, informează Agerpres.

Vizita are loc după alegerea lui Donald Trump, care îşi va începe al doilea mandat la Casa Albă în ianuarie anul viitor, şi care a promis să aducă pacea în Orientul Mijlociu.

În timpul primului său mandat, Trump a iniţiat acorduri de normalizare a relaţiilor între state arabe şi Israel, cunoscute sub numele de Acordurile avraamice.

Arabia Saudită nu a stabilit relaţii diplomatice cu Israelul, dar ginerele lui Trump Jared Kushner a discutat această posibilitate cu prinţul moştenitor al Arabiei Saudite Mohammed bin Salman de mai multe ori în ultimii ani, a declarat pentru Reuters o sursă la curent cu aceste discuţii sub rezerva anonimatului.

Se schimbă relația dintre Iran și Arabia Saudită

Media de stat din Iran susţine că Fayyad al-Ruwaili va conduce o delegaţie saudită la nivel înalt la Teheran şi se va întâlni cu şeful statului major general al forţelor armate iraniene, general maiorul Mohammad Bagheri, cu care va discuta despre relaţiile bilaterale şi din domeniul apărării.

Media de stat a adăugat că Bagheri a avut anul trecut o discuţie telefonică cu ministrul apărării al Arabiei Saudite, Prinţul Khalid bin Salman Al Saud, în care au fost abordate evoluţiile regionale şi ameliorarea cooperării între cele două ţări.

Teheranul şi Riadul au convenit în martie 2023, în urma unei intermedieri a Chinei, să restabilească relaţii după şapte ani de ostilitate care au ameninţat stabilitatea şi securitatea în Golf şi au contribuit la alimentarea conflictelor din Orientul Mijlociu din Yemen până în Siria, notează Reuters.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri