Întâlnirea de GRAD ZERO nu a mai avut loc: Vicepreședintele SUA, Mike Pence, A FUGIT de la întâlnirea cu şeful statului nord-coreean

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 09-02-2018

Actualizat: 09-02-2018

Article thumbnail

Sursă foto: AP

Vicepreşedintele american Mike Pence a evitat să participe vineri la un dineu organizat înainte de ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă, unde ar fi trebuit să stea la aceeaşi masă cu preşedintele sud-coreean Moon Jae-in şi cu şeful statului nord-coreean Kim Jong Nam, a anunţat Seulul, relatează AFP.

Potrivit planului mesei arătat de către televiziune, Pence urma să stea direct faţă în faţă cu Kim Jong Nam la recepţia ce a avut loc la Pyeongchang. Dar, potrivit unui purtător de cuvânt al Casei Albastre (preşedinţia sud-coreeană), Pence a sosit mai târziu, ''i-a salutat pe cei care se aşezaseră deja la masa de onoare şi a plecat fără să ia loc la masă'', scrie agerpres.ro.

Citește și: Halep devine ‘colega’ Sharapovei: Ce sponsor și-a ales jucătoarea

Purtătorul de cuvânt a declarat totuşi că Pence a informat Seulul dinainte că va lua masa împreună cu atleţii americani. El voia să plece imediat după fotografia de grup, dar preşedintele Moon l-a invitat ''să se întâlnească cu prietenii''. Prin urmare, vicepreşedintele american a trecut pentru scurt timp pe la recepţie, a explicat purtătorul de cuvânt.

Pence nu a dat mâna cu Kim, a mai spus purtătorul de cuvânt, dar premierul japonez Shinzo Abe a schimbat câteva cuvinte cu şeful statului nord-coreean.

Citește și: Surpriză de proporţii: Andra şi Delia vor fi invidioase – ea e cea mai bogată cântăreaţă din România

Conform planului mesei difuzat cu câteva minute mai înainte de către televiziunea sud-coreeană, Pence ar fi trebuit să stea în stânga lui Moon, direct faţă în faţă cu Kim.

Şeful statului nord-coreean, a cărui funcţie este în mare măsură onorifică, era aşezat între patronul CIO, Thomas Bach, şi secretarul general al ONU, Antonio Guterres.

Citește și: Autorităţile au luat măsuri speciale – Au decis soarta criminalei de la metrou .

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri