Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Înțelegerea secretă care ar putea duce România în Schengen: Nehammer este încolțit

Karl Nehammer schengen

După verificarea efectuată de Comisia pentru petiţii (PETI), proiectul a ajuns la Parlamentul European, unde s-a votat hotărârea în proporţie de 526:57, conform căreia veto-ul Austriei a încălcat drepturile fundamentale europene şi a provocat discriminare. Se mai precizează în document că ambele ţări în cauză au dreptul la recompensă, deoarece în pofida îndeplinirii tuturor condiţiilor încă din 2011 nu li s-a permis aderarea în spaţiul Schengen.

Presiunea diplomatică a continuat cu veto-ul României faţă de  participarea a 2 ofiţeri austrieci la şedinţele NATO. Expertul român în politică externă, Valentin Naumescu, a declarat în acelaşi timp într-un interviu acordat pentru Transtelex, că nici acest gest şi nici măsurile economice nu vor avea consecinţe deosebite. De asemenea ţara va trebui să renunţe la practica de a vota toate propunerile venite din partea ţărilor partenere chiar şi în cazul în care acestea contravin intereselor României.

Partenerul majoritar austriac OMV Petrom şi Romgaz din România au adoptat în iunie anul acesta cel mai mare proiect de exploatare a gazului metan din Marea Neagră, ambii investind 4 miliarde euro. Prin exploatarea zăcământului din Neptun Deep se vor aduce la suprafaţă aproximativ 100 miliarde metri cubi de gaz metan, iar potrivit estimărilor, în 2027 va putea demara extracţia. Cotidianul clujean Krónika, apreciază că cele două societăţi participă la proiect în proporţie de câte 50%.

OMV, blocat de România. Presiune mare pe Austria

La rândul lor, austriecii ar dori o modificare de lege de partea română care ar face posibil ca OMV să poată exporta cu 50% mai mult gaz prin centrul de la Baumgarten şi să-l poată valorifica şi la bursa din Viena. Ar mai dori şi modificarea legii offshore, de asemenea şi plata unui impozit de solidaritate mai mic.

Problema a ajuns deja pe masa tribunalului comercial de la Paris, după ce OMV a cerut ca guvernul de la Bucureşti să ofere investitorilor condiţii mai bune.

Deocamdată Bucureştiul nu pare să fie de acord să modifice legea, deşi analiştii consideră că situaţia se poate schimba în cazul în care, în decembrie, Austria  va fi dispusă să renunţe la veto. Există şi posibilitatea ca din cauza alegerilor europarlamentare de anul viitor, a componenţei noului legislativ şi a Comisiei Europene subiectul să nu mai rămână pe ordinea zilei.

Situaţia sugerează o remiză, deoarece România ar trebui să renunţe la venituri importante de pe urma exploatării de gaz metan în schimbul aderării la Schengen, în timp ce pentru partidul austriac de guvernământ preţul Neptun Deep ar însemna o pierdere a credibilităţii.

Sursa: Revista Presei Rador Radio România

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.