Intenții de retragere la vârful PNL. Motive și jocuri de culise în jurul lui Ilie Bolojan

Autor: Roxana Popa, Redactor

Publicat: 14-06-2016

Actualizat: 14-06-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

A rezistat asalturilor colegilor de la București și i-a trimis la plimbare  când i-au cerut demisia. Totuși, actualul număr  3 în PNL, secretarul general Ilie Bolojan,  are alte planuri după alegerile locale decât să continue  să  facă prea mult naveta  Oradea-București și înapoi, susțin surse liberale.

Bolojan  are  gânduri de retragere din această funcție. Le-a și comunicat  această intenție celor  doi-copreședinți,  reamintindu-le că, oricum, a acceptat această funcție acum un an jumătate pe termen limitat și că nu vrea  să se eternizeze în acest post, susțin  sursele citate.  De altfel , înțelegerea inițială  cu primarul municipiului Oradea  prevedea că își va exercita  atribuțiile de secretar general  până cel târziu  la alegerile parlamentare  din această toamnă.

Din momentul preluării atribuțiilor sale de secretar general, Bolojan nu s-a făcut simpatizat de  colegii de partid din teriroriu. Și nici măcar nu a încercat să facă acest lucru. La discursul său de investire în această funcție,  edilul  de la Oradea  se adresa, pe un ton tăios și fără menajamente,  asistenței reunite la Consiliul Național al PNL din decembrie 2015,  cerându-le să găsească  candidați cu pootențial, dacă nu din partid din afara lui, în timp ce reproșa  liberalilor  de la București  să nu mai facă greșeli înainte de alegerile locale, după atâtea  "cartușe" trase degeaba  în aer.

"Nu putem spera la alegeri parlamentare câștigătoare dacă nu câștigăm alegerile locale. (...) Candidații noștri au nevoie de echipe puternice, care să le genereze majorități în consilii. Grupările fracturate nu generează echipe puternice și rezultate maxime. (...)
Nu în ultimul rând, trebuie să modernizam în continuare partidul nostru. Nu cred că trebuie să cădem prada unor chestiuni de conjunctură, trebuie să ne bazăm pe oamenii noștri experimentați care au dat rezultate în posturile pe care le-au ocupat în administrația locală și centrală și, da, trebuie să deschidem partidul, să aducem oameni noi și să facem un mix de ofertă care într-adevăr să ne facă credibili", spunea atunci Bolojan.

În prezent  însă, Bolojan nu mai are  răbdare și ar  dori să fie exonerat de promisiunea făcută  pentru a se  concentra pe proiectele sale ca  edil. "Nu poți să fii și la București și la Oradea și să  ai pretenția că poți face  totul bine, când  există riscul  să nu", ne-au explicat sursele   citate, motivele pentru care  Bolojan  s-a săturat de  drumurile  săptămânale spre Capitală.

Pentru Bolojan   a contat și fronda liderilor de sectoare demisionari. Chiar dacă i-a  trimis să compare rezultatele  lor cu ale sale de la Oradea sau  cu ale lui Emil Boc  la Cluj și a  cerut și obținut  un vot de încredere  din partea  Biroului Politic Național,  actualul secretar general nu  mai este  privit cu ochi buni  în partid, în special de vechii liberali.  Bolojan este  suspectat că, în calitate de SG, a jucat mai  mult cu tabăra foștilor pedeliști, pe care i-a ajutat să câștige președinția unică și să domine astfel filialele noului PNL din Ardeal.

În ciuda acestui lucru,  gestul de retragere nu va  fi făcut prea  curând. Actualul secretar general al PNL vrea să desăvârșească fuziunea  vechiului PNL cu fostul PDL la nivelul celor  19 filiale  județene  rămase, ca  bază pengtru pregătirea de la locale. Acest proces  ar trebui să se finalizeze până la mijlocul, sfârșitul lunii iulie, în cel mai  optimist caz, până la  finele  verii în cel mai pesimist scenariu, ceea ce face ca  Bolojan  să-și vadă numai de treburile  de la Oradea peste câteva luni.

"Retragerea  acum,  imediat  după locale, era  exclusă. Ar fi dat apă la moară celor care vor demisia conducerii și am fi riscat  un  Congres și lupte pentru putere inutile", susțin  aceleași surse. În plus,  liderii de la centru nu au identificat  omul capabil să preia ștafeta din mâiniel lui Bolojan, care să fie agreat și de către vechii liberali și de către oamenii lui Blaga.

Fost secretar general al defunctului PDL, Gheorghe Flutur este mai preocupat de  noua  sa funcție, președinte  al Consiliului Județean Suceava și mai puțin interesat  de un nou sejur la București. Un alt nume   vehiculat, cel  al deputatului Dan Motreanu, este   pus încă în cui, deoarece acesta  nu și-a rezolvat  încă problemele din justiție și, susțin  unii colgi de partid  sub imperiul anonimatului, acesta  ar avea gândul  de a  renunța la politică din toamna acestui an. Un alt fost secretar general, Marian Petrache, este  indezirabil în ochii tandemului  Gorghiu-Blaga, iar un alt  posibil aspirant, senatorul Teodor Atanasiu este  considerat mai mult o bombă cu ceas în această postură, fiind mai mult decât nedorit de aripa fostului PDL.

La rândul său, Gheorghe Falcă a  făcut  cunoscut  celor din Modrogan 1 că este interesat de o   eventuală carieră la București, dar  conducerea centrală nu ia  în serios  ambițiile edilului de Arad, mai curând  cunoscut pentru viața sa  mondenă, decât pentru capacitatea sa organizatorică.

Drept urmare, Bolojan  va  primi verde  din partea  conducerii din Modrogan numai după ce  i se va  găsi înlocuitorul potrivit. Vasile Blaga  se pare  că se pregătește pentru funcția de  viitor președinte executiv  ce va  apărea la viitorul Congres PNL și nu vrea să creeze până atunci noi animozități în partid  ce ar  putea  dinamita pregătirile  pentru campania la parlamentare prin  arogarea atribuțiilor de secretar general. În plină  criză de resurse umane, identificarea  de  către  conducerea națională a PNL a  unei noi echipe de lideri care să fie validată  electoral se  dovedește dacă nu  dificilă, anevoioasă și, cu potențial negativ, de vreme ce factorul timp nu  ticăie în favoarea lor.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri