Inter Milano, echipa antrenată de Cristian Chivu, se pregăteşte pentru meciul de miercuri, din Liga Campionilor, împotriva echipei spaniole Atletico Madrid, iar antrenorul român nu se va putea baza pe cinci jucători importanţi, conform Football Italia, potrivit Agerpres.
Denzel Dumfries a lipsit şi astăzi de la antrenamentul lui Inter şi se numără printre cei cinci jucători indisponibili pentru meciul de mâine, alături de Henrih Mhitarian, Matteo Darmian, Raffaele Di Gennaro şi Tomas Palacios.
Toţi aceştia au lipsit deja de la meciul pierdut duminică împotriva rivalei AC Milan (0-1), iar, potrivit relatărilor TMW, niciunul dintre aceştia nu va fi apt pentru meciul de la Madrid cu Atletico.
Inter Milano a strâns patru victorii în acest sezon al Ligii Campionilor, iar Atletico Madrid are două victorii şi două înfrângeri.
''Nerazzurri'' au 11 victorii din ultimele 13 meciuri în toate competiţiile, iar singurele înfrângeri au survenit cu rivalele Napoli şi AC Milan în Serie A.
Petar Sucic l-a înlocuit pe Mhitarian în derbyul cu AC Milan, iar Carlos Augusto a jucat în partea dreaptă în locul lui Dumfries.
Meciurile pe care Inter Milano le mai are de disputat în Liga campionilor sunt împotriva echipelor Atletico Madrid, Liverpool, Arsenal Londra şi Borussia Dortmund.






























Comentează