Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Interdicţia de intrare în SUA ordonată de Trump este aprobată de 49% din americani (sondaj)

twitter.com
Donald Trump CIA

Circa 49% din adulţii din SUA sunt de acord cu interdicţia de intrare în SUA a cetăţenilor din şapte ţări, instituită prin ordin de preşedintele Donald Trump, şi doar 41% sunt împotrivă, transmite Reuters. Potrivit unui sondaj Reuters/Ipsos realizat în ultimele două zile şi dat publicităţii marţi, 49% din americani sunt "ferm" sau "oarecum" favorabili ordinului prezidenţial, iar 41% "ferm" sau "oarecum" în dezacord cu măsura, în timp ce 10% sunt au răspuns că nu ştiu.

Reuters observă că opiniile sunt aproape suprapuse cu orientarea politică: 53% din democraţi sunt ferm în dezacord cu Trump, iar 51% din republicani ferm de acord. Sondajul Reuters/Ipsos mai arată că 31% dintre respondenţi se simt mai în siguranţă după interdicţie, 26% - mai puţin în siguranţă, 33% că nu se schimbă nimic, iar restul nu ştiu, conform Agerpres.

Ordinul executiv semnat de preşedintele Donald Trump pe 25 ianuarie interzice accesul refugiaţilor în Statele Unite, timp de 120 de zile. Pentru refugiaţii din Siria, interdicţia este pe termen nelimitat. Acelaşi act blochează intrarea în SUA a cetăţenilor din Iran, Irak, Libia, Somalia, Sudan, Siria şi Yemen, timp de 90 de zile. Toate aceste ţări au populaţie majoritar musulmană. Trump a declarat însă că "nu este vorba despre religie" ci despre "teroare şi menţinerea siguranţei" Statelor Unite.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.