Internship la Ministerul Culturii: șapte studenți și un elev se alătură echipei pentru două luni

Autor: Meilă Emilia-Alexandra

Publicat: 02-07-2025 15:54

Actualizat: 02-07-2025 18:54

Article thumbnail

Sursă foto: News.ro

Ministerul Culturii a primit, începând cu 1 iulie, o nouă generaţie de stagiari în cadrul Programului Oficial de Internship al Guvernului României, şapte studenţi şi un elev alăturându-se echipei ministerului, pentru o perioadă de două luni, conform Mediafax.

Cei opt tineri, care vor lucra alături de specialişti în domenii precum patrimoniul cultural ­ artele spectacolului, cinematografie sau relaţii internaţionale, fac parte din cei 150 de finalişti selectaţi din peste 1.900 de candidaţi la nivel naţional, remarcându-se prin formare academică solidă, motivaţie şi interes civic, informează Ministerul Culturii, într-o postare pe Facebook.

Potrivit sursei citate, ministrul Culturii, Andras Demeter, le-a urat bun-venit stagiarilor şi i-a încurajat să se implice în activităţile ministerului, să vină cu idei şi soluţii noi şi să nu ezite să pună întrebări.

Programul Oficial de Internship al Guvernului României, lansat în 2013, a ajuns anul acesta la cea de-a douăsprezecea ediţie. Evenimentul de deschidere a avut loc la Palatul Victoria, în prezenţa Şefului Cancelariei Prim-ministrului, Mihai Jurca, şi a altor oficiali guvernamentali.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri