Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Interpolul și-a făcut baze de date ADN ca să identifice persoane date dispărute

static.euronews.com
Interpol

O nouă bază de date a Interpolului urmează să permită identificarea unei persoane dată dispărută, prin compararea, la nivel internaţional, a datelor genetice familiale, anunţă organizaţia internaţională de cooperare în domeniul poliţiei, relatează AFP.

”În lipsa unor elemente de identificare precum amprente digitale sau radiografii dentare, ADN-ul este singurul mijloc de identificare a persoanelor dispărute, care poate fi prelevat în cadrul unor examene medicale sau de pe un obiect personal, precum o periuţă de dinţi”, precizează înr-un comunicat organizaţia, cu sediul la Lyon.

Aceste prelevări pot fi comparate cu profilul ADN al unui cadavru sau cu rămăşiţe umane neidentificate, în vederea stabilirii unei concordanţe, un lucru pe care Interpol îl face din 2004 cu ajutorul bazei sale de date genetice, scrie News.ro.

”Însă, în eventualitatea în care nu este posibil să se obţină în mod direct ADN de la persoana dispărută, poate fi comparat ADN-ul membrilor familiei sale (părinţi, copii, fraţi)” prin intermediul acestei noi baze de date, denumită I-Familia, precizează Interpolul.

Părinţii ”este necesar să-şi dea consimţământul pentru ca datele lor să fie folosite în scopul unor căutări internaţionale”.

Profilul ADN al acestora nu conţine date nominative şi este comunicat sub forma unui cod alfanumeric.

În cazul în care există o corespondenţă, notificări urmează să fie trimise ţărilor care au furnizat atât materialul genetic provenind de la cadavrul neidentificat, cât şi profilul ADN al familiei.

Verificări complementare - cu ajutorul unor dosare dentare şi obiecte personale - pot fi efectuate, atunci, în vederea unei confirmări a concordanţei.

”I-Familia este un instrument umanitar, care deschide numeroase posibilităţi noi de identificare a unor persoane date dispărute şi în oferirea unor răspunsuri familiilor”, salută secretarul general al Interpolului Jürgen Stock.

În 2020, peste 12.000 de notiţe galbene, cu privire la dispariţia unor persoane, în urma unor ”crime, conflicte, accidente sau catastrofe naturale” au fost difuzate de către Interpol.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.