Inter Milano a învins miercuri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia Lecce, într-o restanţă din etapa a 16-a a campionatului italian, serie A.
Cristian Chivu a început meciul de pe San Siro, cu Lecce, fără Lautaro Martinez, Frattesi, Dimarco sau Esposito, iar Bonny, unul dintre titularizaţii surpriză a ratat prima ocazie, în minutul 6. Arbitrul Fabio Maresca a dictat penalti pentru Inter în minutul 24, la un duel între Bonny şi Veiga, însă, chemat la VAR, centralul şi-a schimbat decizia şi a anulat lovitura de pedeapsă. În partea secundă gazdele au continuat să pună în pericol poarta oaspeţilor, dar Falcone a scos la Barella, în minutul 51. Lecce a avut o ocazie mare, în minutul 73, la Siebert, însă goalkeeperul interist Sommer a scos incredibil şi după cinci minute Francesco Pio Esposito a marcat, la o minge respinsă de Falcone, aducând victoria la limită a lui Inter, 1-0 în faţa celor de la Lecce, potrivit news.ro.
Inter a ajuns la 20 de meciuri şi 46 de puncte, cu ajutorul cărora elevii lui Chivu sunt lideri în Serie A. Pe locul secund este AC Milan, cu 40 de puncte, dar milanezii au un meci în minus. Pe trei se află campioana, Napoli, tot cu 40 de puncte.





























Comentează