Intervenţie a Poliţiei, după ce un bărbat a fost văzut cu un cuţit în mână, pe stradă - El a povestit că a găsit cuţitul în faţa unui bloc

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 10-07-2022

Actualizat: 10-07-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Poliţiştii prahoveni au intervenit, duminică, într-un cartier din Ploieşti după ce au fost anunţaţi că pe o stradă un bărbat se plimbă cu un cuţit în mână. Acesta a povestit că a găsit cuţitul în faţa unui bloc. Oamenii legii au deschis dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de portul sau folosirea, fără drept, de obiecte periculoase, potrivit news.ro.

Sesizarea la Secţia 2 Poliţie a municipiului Ploieşti a fost făcută duminică dimineaţă, în jurul orei 07:30, când o persoană a reclamat că pe strada Şoseaua Nordului se află un bărbat care are în mână un cuţit.

„În baza sesizării, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului constatând faptul că este vorba despre un bărbat în vârstă de 69 de ani din municipiul Ploieşti care a găsit cuţitul în faţa unui bloc, fiind surprins cu el în mână, fără a ameninţa vreo persoană”, informează Poliţia judeţeană Prahova.

Poliţiştii au deschis dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de portul sau folosirea, fără drept de obiecte periculoase, bărbatul fiind condus la o unitate medicală de psihiatrie.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri