Intervenţie contra-cronometru în Caraş-Severin, pentru salvarea a doi oameni caprivi pe o limbă de pământ intre apele învolburate

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 03-06-2019

Actualizat: 03-06-2019

Article thumbnail

Sursă foto: ISU

Două persoane au rămas izolate, luni, în localitatea Scânteieşti, comuna Izvorul Bîrzii, ca urmare a creşterii debitului râului şi pârâului din zonă, potrivitagerpres.ro.

"În satul Scânteieşti, două persoane, care se aflau cu vitele la păscut, au rămas izolate între pârâul Şuşiţa şi râul Topolniţa. Ca urmare a creşterii debitului apelor, persoanele în cauză au rămas pe un fel de insulă", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin, cms. şef de poliţie Nicolae Lohon.

Citește și: Șeful Poliției Române a EXPLODAT după moartea polițistului din Timiș - Acțiunea a fost organizată defectuos

Pentru a salva oamenii, la faţa locului au intervenit lucrători ai Detaşamentului de Pompieri Drobeta Turnu Severin. De asemenea, s-a intervenit cu un excavator din comună.

În cele din urmă, cei doi, un bărbat şi o femeie, au fost scoşi în siguranţă de pompieri şi, în prezent, se află în afara oricărui pericol, a afirmat purtătorul de cuvânt al ISU "Drobeta" al judeţului Mehedinţi, Ramona Nistor.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri