O turistă din Ungaria, care s-a accidentat la un picior în zona Valea Rea, în apropiere de Vârful Peleaga (2.508 m) din Masivul Retezat, a fost salvată şi adusă la o ambulanţă SMURD de o echipă a Salvamont Hunedoara, în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, la capătul unei acţiuni de opt ore, anunţă AGERPRES.
"Turista, în vârstă de 48 de ani, se afla, împreună cu un grup de prieteni, în zona tăurilor din Valea Rea, sub Vârful Peleaga. Femeia avea o problemă la picior, în ajutorul său fiind mobilizată o echipă formată din şapte salvatori montani", a declarat duminică, pentru AGERPRES, şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara.
După ce i-au acordat primul ajutor, victima a fost transportată cu ajutorul unei tărgi speciale până în zona cabanei Cârnic, unde a reuşit să urce un echipaj SMURD Hunedoara.
Conform salvamontiştilor, acţiunea a fost una dificilă din cauză că accidentata se afla într-o zonă îndepărtată de punctele de permanenţă ale Salvamont şi pentru că s-a desfăşurat pe timp de noapte.
Intervenţie de SALVARE în Valea rea - O turistă din Ungaria a cerut ajutor după ce s-a lovit
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

5.886
Document ascuns 30 de ani: Profeția atribuită Vangăi despre Paștele din 2026 care 'ar schimba lumea'
5.886

1.998
Ministrul Educației a făcut anunțul așteptat de profesori: Prima veste bună vine în aprilie
1.998

1.287
Declarația Unică intră în era smart: Apare prima variantă precompletată
1.287

1.522
Schimbare majoră după divorț: numele nu mai depinde de fostul partener. Legea care simplifică viața a fost adoptată
1.522

3.501
Apărarea șefului ARR atacă DNA: Documentele din dosar ar infirma vinovăţia clientului său
3.501

2.538
VIDEO Guvernul nu mai taie acciza la combustibil, în schimb va compensa prețul cu 50 de bani/litru: Grindeanu: 'E un început'
2.538

4.621
Monica Pop, în stare de șoc după ce a aflat cine este medicul găsit înjunghiat în apartamentul incendiat din Sectorul 3: 'Mergeam la masă împreună'
4.621

100
Atac într-un magazin: Doi adolescenți au bătut un bărbat. Acasă aveau și pistoale airsoft
100

2.413
Raed Arafat respinge virulent acuzațiile din spațiul public, după descinderile procurorilor: Nu există angajări fictive la DSU
2.413

3.032
STENOGRAME din dosarul directorului ARR: Lui Cristian Anton i se spunea ”Împăratu” și lua mită din toate direcțiile.
3.032

80
VIDEO Secunde decisive: Copil de 4 ani lovit pe șosea, salvat printr-o intervenție eroică
80

199
Varianta ocolitoare de la Comarnic, în "linie dreaptă": Când se va circula mai bine pe drumul spre munte / Contractele și întârzierile din PNRR
199

72
Lovitură pentru industria jocurilor de noroc: Sectorul 6 spune „stop” sălilor din cartiere. Decizia finală e la Primăria Capitalei
72
















Comentează