DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Interviu cu Dan Vîlceanu, ministrul Finanţelor: 'Există un calendar din punct de vedere al creșterii alocațiilor și ne vom ține de acel calendar'

Inquam Photos / George Calin
dan vilceanu

Ministrul demis al Finanțelor, Dan Vîlceanu, a vorbit, sâmbătă, în cadrul emisiunii "Income Magazine", despre datoria guvernamentală, creșterea pensiilor și alocațiilor, dar și despre cheltuielile personale: 'Sunt un om cu nevoi simple. Cheltui lunar cam 10.000 de lei'.

Reporter: Ce se întâmpla cu datoria guvernamentală, pentru că a ajuns în august la 49,7%. Urmează să mai crească?

Dan Vîlceanu: Conform calculelor noastre, datoria publică nu va depăşi în acest an 50% din PIB. Se va situa undeva în jurul a 49,2 % din PIB până la finalul anului, pentru că fiind calculată ca procent din PIB și PIB-ul crescând anul ăsta, nu va depăși 50%.

Reporter: Ce se întâmplă cu pensiile, pentru că am văzut că inflația a ajuns la cel mai mare nivel din ultimii 13 ani. Ne vorbeați de o creștere de 6-7% a pensiilor de la data de 1 ianuarie. Vă gândiți să mai măriți acest procent, având în vedere că inflația ar putea să ajungă și la 9-10%, spun unii analişti economici. E deja la 6,3%, deci majorarea pe care o daţi, ar fi cumva mâncată de inflaţie.

Dan Vîlceanu: Conform legii pensiilor, inflaţia pe care o luăm în calcul la indexarea pensiilor, nu este cea din anul în curs, ci este cu un în urmă şi atunci practic se va lua în calcul inflaţia din 2020 şi salariul mediu brut pe economie, jumătate din salariul mediu brut. Undeva în jur de 6% va fi creşterea pensiilor de la 1 ianuarie. Oricum, un lucru este cert. Pensiile vor creşte de la 1 ianuarie 2022.

Dacă există o rezervă bugetară, putem să facem o ajustare, dar rămâne de văzut, pentru că aşa cum ştiţi, suntem într-o procedură de reducere a deficitului şi de consolidare fiscală. Avem angajamente ferme din punctul acesta de vedere. Pe de altă parte, o creştere a deficitului are legătură cu ce mă întrebaţi mai înainte, cu datoria publică şi atunci trebuie să fim foarte echilibraţi, pentru că atunci când creşti deficitul, rişti foarte uşor să ajungi într-o zonă de împrumuturi sau de îndatorare care să devină periculoasă.

Reporter: Ce se întâmplă cu alocaţiile? Trebuia dată o tranșă la data de 1 iulie a acestui an, de 20%. Ar mai trebui dată una la 1 ianuarie, de 20%. Sunt bani să facem o majorare de 40% de la 1 ianuarie?

Dan Vîlceanu: Există un calendar din punct de vedere al creșterii alocațiilor și ne vom ține de acel calendar. Nu aș vrea să intru în calcule mai mult decât prevede calendarul care a fost deja aprobat. Cred că alocația de la 1 ianuarie 2022 va fi în jur de 486 de lei pentru copiii sub 2 ani și cu grad de handicap și la 243 de lei de la 1 ianuarie pentru copiii mai mari de 2 ani. Procentul e exact și suma prevăzută în ordonanța de urgență dată la începutul anului.

Reporter: Și cu tranșa de 20% din iulie ce se întâmplă? O mai primesc sau este în continuare amânată?

Dan Vîlceanu: Această sumă este prevăzută în legislația în vigoare, deci nu există o altă calendarizare, în afară de cea de făcută deja. În legislația în vigoare există o singură majorare, cea de la 1 ianuarie.

Întrebat cât cheltuie lunar pentru cumpărături, ministrul Vîlceanu a spus că este un om cu nevoi destul de simple și nu iese foarte des să mănânce la restaurant.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.