Kanal D sărbătoreşte luna aceasta 19 ani de când este pe piaţa media din România. „În perioada următoare vom aduce noi sezoane ale emisiunilor consacrate, dar şi proiecte-surpriză” promite, într-un interviu, acordat News.ro, Uğur Yeşil, CEO şi Executive Board Member Doğan Media. Prin seriale turceşti, reality-show-uri cu impact, emisiuni de tip quiz, Kanal D se află constant în primele locuri în clasamentul audienţelor. „Ne bucurăm de încrederea unui public uriaş, într-un context în care informaţia abundă, iar fake news-ul e un pericol constant”, afirmă CEO-ul care dezvăluie şi care sunt „strategiile care ne-au adus succesul de astăzi”, potrivit news.ro
News.ro: Cel mai recent când am vorbit, spuneaţi că vă ghidaţi extinderea portofoliului în funcţie de preferinţele publicului. Kanal D este în continuare preferat de telespectatori datorită programelor diverse. Cum arată grila în acest an?
Uğur Yeşil: Aşa este, de 19 ani de la lansarea staţiei, publicul ne-a fost alături şi a crescut de la an la an, astfel încât în prezent, Kanal D se află constant în top trei televiziuni generaliste din România, adesea pe prima poziţie, pe toate targeturile monitorizate. Unicitatea şi diversitatea au făcut parte din strategia pe termen lung a postului. Fie că vorbim despre seriale turceşti, care astăzi domină piaţa de televiziune autohtonă, despre reality show-uri puternice, cu impact major asupra stilului de viaţă al românilor, despre formate internaţionale care au scris istorie, emisiuni de interviuri, quiz-uri care antrenează inteligenţa sau formate proprii foarte longevive, programele noastre au ajuns mereu la sufletul publicului.
În grila acestui an, „Jocul cuvintelor cu Dan Negru" şi „The Floor" sunt două dintre producţiile noastre de smart entertainment care aduc întreaga familie în faţa micului ecran. Ambele au intrat deja în obiceiul de consum al românilor de toate vârstele, iar acest lucru ne bucură şi ne responsabilizează în egală măsură.
Segmentul de Day Time, care ne plasează constant pe prima poziţie la nivel naţional, conţine reality show-uri cu tradiţie şi cu mari comunităţi de public în online - "Casa iubirii", "În căutarea adevărului".
Ştirile Kanal D de la prânz se află constant pe primul loc la nivel naţional, iar cele din Day Time pe a doua poziţie în clasamentul audienţelor, ceea ce relevă faptul că ne bucurăm de încrederea unui public uriaş, într-un context în care informaţia abundă, iar fake news-ul e un pericol constant.
Emisiunile de reportaje "Asta-i România!" şi "ROventura" sunt producţii de succes ale Kanal D şi au o istorie strâns legată de evoluţia acestui post, realizate de oameni care au fost aici încă de la începuturile acestei televiziuni. Iar ceea ce am nominalizat mai sus sunt doar câteva dintre exemplele de programe care fac deliciul publicului pe micul ecran, la Kanal D. În continuare ne dorim să venim cu surprize, suntem atenţi la trenduri şi ne dorim ca emisiunile difuzate la Kanal D să devină o experienţă de neratat pentru întreaga familie aflată în faţa televizorului, la cele mai diferite ore.
Ce vă doriţi în continuare şi dacă există surprize în programele Kanal D în perioada următoare?
U.Y.: Ne dorim să consolidăm poziţia staţiei prin conţinut relevant, actual şi adaptat permanent la aşteptările publicului. Investim constant în producţii noi, în formate internaţionale, dar şi în dezvoltarea unor concepte proprii. În perioada următoare vom aduce noi sezoane ale emisiunilor consacrate, dar şi proiecte-surpriză. Publicul nostru apreciază autenticitatea şi emoţia reală, iar acestea rămân pilonii principali ai conţinutului nostru.
Emisiuni precum „The Floor", „Jocul cuvintelor cu Dan Negru", dar şi noi serialele turceşti continuă să aibă succes. Aceasta să fie reţeta succesului în televiziune?
U.Y.: Succesul în televiziune nu ţine de o singură reţetă, ci de echilibrul dintre inovaţie, consecvenţă şi atenţia la tendinţele pieţei. Preferinţele publicului evoluează, se schimbă, dar este constantă dorinţa acestuia de conţinut de calitate, povesti puternice şi formate care creează experienţe memorabile în faţa micului ecran.
E adevărat, noi am venit cu o ofertă de quiz-uri şi game show-uri care au cucerit rapid publicul şi au devenit inspiraţie pentru piaţa media. Inteligenţă, dinamism, spontaneitate, comuniune şi bucuria jocului, concurenţi care reprezintă un public foarte divers, toate acestea au fost o carte câştigătoare pentru noi. De asemenea, serialele turceşti oferă emoţie puternică, spectacol al vieţii şi personaje memorabile. Dar paleta noastră de televiziune generalistă este mult mai vastă şi noi credem în diversitate şi în capacitatea de a oferi, zi de zi, motive reale pentru care telespectatorii să aleagă Kanal D.
Cum vedeţi faptul că şi alte televiziuni apelează la serialele turceşti pentru a-şi îmbunătăţi audienţele?
U.Y.: Este un semn clar că am intuit corect potenţialul acestui tip de conţinut încă de la început. Kanal D a fost un pionier în aducerea serialelor turceşti în România şi a contribuit decisiv la popularizarea lor. Faptul că şi alte televiziuni au inclus astfel de producţii în grilă confirmă succesul genului. Concurenţa este firească şi benefică pentru piaţă; ne motivează să rămânem inovatori şi să selectăm cele mai puternice titluri pentru publicul nostru.
Care este situaţia posturilor Kanal D2 şi a Radio Impuls în ceea ce priveşte audienţa? Există schimbări la nivel de programe, prezentatori?
U.Y.: Kanal D2 îşi consolidează poziţia pe segmentul său, completând strategic oferta Kanal D. Postul a înregistrat o evoluţie constantă Kanal D2, încă de la intrarea pe piaţă în urmă cu aproape trei ani, pe care îi va împlini pe 2 aprilie. Anul trecut, Kanal D2 a urcat 9 poziţii în topul staţiilor TV, cu o creştere de 48% market share, public naţional.
Şi Radio Impuls, staţia de CHR din portofoliul Dogan Media, care a împlinit la 1 martie 7 ani de când se află în portofoliul Dogan Media, îşi menţine trendul ascendent, mizând pe o echipă energică şi pe un mix muzical actual, completat de emisiuni interactive. Cele mai recente măsurători, valul 3 din 2025, confirmă trendul pozitiv al Radio Impuls, o staţie ce devine tot mai relevantă pentru sute de mii de oameni.
În perioada 1 septembrie - 14 decembrie 2025, Radio Impuls a avut o medie de 283.000 (Daily Reach) de ascultători, la nivel naţional, conform monitorizărilor specifice. Astfel, a înregistrat o creştere de 47,6% faţă de valul similar din 2024, la nivel naţional, şi o creştere de 57,7%, la nivel comercial, comparativ cu acelaşi interval al anului precedent. La nivelul publicului din Bucureşti, în valul 3, Radio Impuls a avut o creştere de 47,4% faţă de acelaşi interval din 2024.
Potrivit măsurătorilor valului 3 2025, Radio Impuls şi-a consolidat poziţia 10 în top radio-uri la nivel urban comercial, cu 156.000 (Reach) de ascultători şi 1,6% cotă de piaţă.
Aş vrea să adaug faptul că mixul de cross promo TV, Radio şi Digital a fost una dintre strategiile care ne-au adus succesul de care ne bucurăm astăzi. Dacă în 2007 eram o singură televiziune, în 2019 suntem un conglomerat media şi un hub creativ care funcţionează prin puterea unei echipe formidabile, cu toţii profesionişti şi dedicaţi publicului, dar şi obiectivelor noastre comune de business.
Kanal D a fost mereu creator şi de vedete, foarte multe personalităţi care sunt astăzi iubite, apreciate, au intrat în lumina reflectoarelor la Kanal D. Show-urile noastre au acest obicei, de a genera conversaţii în spaţiul public şi de a pune în lumină oameni, pasiuni, poveşti inspiraţionale.
Rămânem în continuare atenţi la dinamica pieţei, deschişi la ajustări de conţinut, investim în dezvoltare digitală; strategia rămâne una de consolidare şi de creştere sustenabilă pe termen lung.





























Comentează