Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Interzicerea exporturilor le dă emoţii mari fermierilor, măsura e considerată păguboasă: 'Va fi un dezastru'

fonduri europene agricultura

Interzicerea exporturilor de cereale în afara statelor UE ar putea fi o catrastrofă pentru agricultori. Măsura va afecta şi imaginea fermierilor români în faţa partenerilor străini. Fermierii spun că producţia de grâu şi de porumb e de patru ori mai mare decât se consumă.

Interzicerea exporturilor le dă emoţii fermierilor. Pentru cei mai mulţi dintre ei măsura e păguboasă.

„Eu cred că sunt destule rezerve în ţară, n-ar fi trebuit să se ajungă aici pentru că fermierii din România se tem că nu va fi ridicată această măsură în mai şi atunci, dacă ajungem să vină recoltatul la păioase, orz, grâu şi rapiţă şi nu va fi ridicată această măsură, fermierii nu au ce să facă cu cerealele, nu au depozitare şi atunci va fi un dezastru pentru fermieri”, a spus, pentru MEDIAFAX, fermierul Cornel Stroescu.

Marcel Vela va anunța noi excepții pentru Paște: 'Să privim partea plină a paharului'

Producătorii pierd clienţi odată cu intrarea în vigoare a ordonanţei militare.

„Avem şi noi contracte pe care va trebui să le anulăm în cazul în care interdicţia va funcţiona sau (...) ne va afecta, înainte de toate, ca imagine, atât pe noi ca producători şi exportatori cât şi la nivel de ţară”, a explicat producătorul Mihai Anghel.

„Ştim foarte bine că zootehnia la noi este la pământ şi marea majoritate a producţiilor de porumb, rapiţă se duc către export. (…) Nu ştim în momentul acesta ce o să se întâmple. Bănuiesc că o să rămânem cu ele dacă nu se reglementează într-un fel reluarea exporturilor”, a subliniat vicepreşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România, ing. Ilie Popescu.

Pe piaţa internă, preţul porumbului este de în jur de 700 de lei pe tonă, iar grâul se vinde cu 900 de lei pe tonă.

Prin Ordonanța Militară numărul 8 s-a interzis, pe perioada stării de urgență, exportul pentru produsele agroalimentare: grâu, orz, ovăz, orez, soia, dar și făină de grâu, turte, produse de panificație și patiserie, biscuiți, ulei de semințe, zahăr.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.