Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat joi că aliații occidentali trebuie să se asigure că nu se vor repeta lacunele în sprijinul militar acordat Ucrainei, scrie Reuters, informează Mediafax.
În timpul unei vizite în Finlanda, Stoltenberg a declarat că Ucraina are nevoie de „predictibilitate și responsabilitate” din partea aliaților NATO în ceea ce privește sprijinul militar.
„În ultimele luni, am văzut unele lacune, unele întârzieri în furnizarea de sprijin militar pentru Ucraina”, a declarat el în timpul unei conferințe de presă alături de președintele finlandez Alexander Stubb.
„Trebuie să ne asigurăm că acest lucru nu se va mai întâmpla”, a adăugat șeful NATO.
Precizările lui Putin
Luptele se vor opri în termen de două până la trei luni dacă Statele Unite încetează să furnizeze arme Ucrainei, a declarat președintele rus Vladimir Putin.
"Dacă doriți să opriți ostilitățile din Ucraina, opriți furnizarea de arme. Iar acțiunile se vor opri în două, maximum trei luni", a declarat Putin la o întâlnire cu redactorii-șefi ai agențiilor de știri străine.
El a trimis un astfel de răspuns mai devreme președintelui american Joe Biden.
Președintele Federației Ruse a cerut tuturor "să nu interfereze cu un posibil proces de pace". El a menționat că Occidentul a împiedicat încheierea unui tratat de pace între Rusia și Ucraina în 2022.































Comentează