Intră în linie dreaptă construcția unui segment montan de autostradă, cu o lungime de peste 30 km

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 08-10-2024

Actualizat: 08-10-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Secretarul de stat Irinel Ionel Scrioșteanu anunță, luni, că a fost transmisă către Agenția Națională pentru Achiziții Publice documentația de atribuire a contractului pentru proiectarea și execuția celui de-al treilea lot aferent secțiunii montane II: Miercurea Nirajului - Leghin a Autostrăzii Unirii A8, respectiv lotul 1 C Sarateni - Joseni.

„Contractul prevede proiectarea și execuția a: 32,40 km lungime traseu; 39 poduri și pasaje, dintre care cel mai lung pasaj va avea 1736 metri (pasajul peste DN13A și calea ferată), iar cel mai înalt viaduct va avea 45 metri; 3 tuneluri unidirecționale; 2 ecoducte; 2 parcări de scurtă durată (stânga/dreapta) prevăzute cu 12 spații de încărcare pentru vehiculele electrice. Traseul acestui lot de autostradă se desfășoară pe raza administrativ teritorială a județelor Mureș și Harghita, iar jumătate din traseul acestuia este reprezentant de lungimea totală a pasajelor și tunelurilor, ceea ce îi conferă un grad de complexitate a execuției ridicat”, conform secretarului de stat din Ministerul Transporturilor.

Sursa de finanțare este asigurată din fonduri europene nerambursabile, iar durata contractului va fi de 54 luni, din care 14 luni pentru etapa de proiectare și 40 luni pentru etapa de execuție.

Acesta este cel de-al treilea lot aferent acestei secțiuni montane lansat în procedura de licitație, după ce în primăvara acestui an au fost lansate și Lotul 1B Miercurea Nirajului - Sărățeni și Lot 2C Pipirig - Vânători Neamț (Leghin), pentru care au fost deja oferte depuse.

Traseul autostrăzii aferent acestei secțiuni montane II se desfășoară pe raza județelor Mureș, Harghita și Neamț, iar unitățile administrativ-teritoriale tranzitate sunt: Miercurea Nirajului, Măgherani, Chibed, Sovata, Sărățeni, Praid, Joseni, Lăzarea, Ditrău, Tulghes, Grințieș, Ceahlău, Poiana Teiului, Pipirig, Vânători-Neamț.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri