Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Intrăm într-o zonă etic periculoasă? Oamenii de știință au creat roboți vii din celule umane

Gizem Gumuskaya Tufts University

O echipă formată din cercetători de la Universitatea Tufts și Institutul Wyss al Universității Harvard a dezvoltat xenoroboții, care reprezintă primii roboți vii. Acești roboți sunt creați din celule stem prelevate de la o specie africană de broască țestoasă. Acum, cercetătorii ne introduc în lumea „antroboților”, acești noi roboți fiind construiți din celule ale traheei umane provenind de la donatori anonimi cu diferite vârste, bărbați și femei, informează CNN.

Oamenii de știință au ales acest tip de celule deoarece au avut acces la ele mai ușor ca urmare a cercetărilor privind bolile pulmonare și Covid-19, dar și pentru faptul că celulele traheale sunt acoperite cu niște perișori numiți cili, caracteristică ce putea fi folosită pentru a obține mobilitatea organoizilor.

După mai multe încercări, cercetătorii au reușit să influențeze orientarea cililor astfel încât aceștia să funcționeze ca niște vâsle. Fiecare antrobot s-a dezvoltat dintr-o singură celulă, având forme diferite și mișcându-se în moduri diferite. Ei au supraviețuit până la 60 de zile în condiții de laborator.

Îngrijorări din punct de vedere etic?

În ceea ce privește aplicațiile medicale, rezultatele sunt până acum promițătoare. Experimentele au arătat, spre surpriza cercetătorilor, că antroboții au încurajat vindecarea regiunilor afectate ale unui strat de neuroni.

Cercetătorii spun că noua creație nu ridică îngrijorări din punct de vedere etic sau al siguranței, deoarece nu implică utilizarea de embrioni umani ori alte modificări genetice.

”Antroboții au un mediu strict delimitat în care trăiesc și astfel nu este posibil să scape cumva sau să trăiască în afara laboratorului. Au o durată de viață naturală, astfel încât după câteva săptămâni sunt complet biodegradabili”, spune Michael Levin, autor al studiului publicat în jurnalul Advanced Science.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.