Intrarea României în Schengen depinde de alegerile din 29 septembrie din Austria

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 06-09-2024

Actualizat: 06-09-2024

Article thumbnail

Sursă foto: RFI

Ministrul de Externe, Luminița Odobescu, a declarat vineri, într-un interviu la Digi24, că România și-a îndeplinit toate obligațiile asumate după intrarea în Schengen-ul aerian și că Bucureștiul așteaptă acum rezultatul alegerilor parlamentare din Austria pentru a intra în Schengen și cu frontierele terestre.

Întrebată dacă România va fi acceptată în Schengen și cu frontierele terestre până la finalul acestui an, șeful diplomației române a răspuns:

  • „Este un obiectiv pentru care lucrăm îndeaproape cu Ministerul de Interne. De asemenea, ne-am coordonat foarte strâns cu Bulgaria în materie de luptă împotriva migrației ilegale. Discutăm constant cu Comisia Europeană, tot ceea ce ne-am angajat atunci când am intrat în Schengen-ul aerian noi am dus la îndeplinire. Am raportat deja CE acest lucru. Coimisia Europeană, inclusiv în noul program al său, a precizat că finalizarea precesului de aderare a României și Bulgariei la Schengen este prioritar. Depunem aceste eforturi coordonate și, sigur, depindem în continuare de decizii politice urmare unor alegeri și acțiunile noastre sunt pentru a asigura toată informația și argumentația necesare astfel încât această decizie politică să fie pozitivă. Depindem de o decizie politică a unui stat membru și așteptăm alegerile în țara respectivă”.

România a intrat pe 31 martie în Spaţiul Schengen doar cu frontierele aeriene şi maritime. Astfel, persoanele care efectuează zboruri către sau dinspre state membre Schengen nu vor mai trebui să treacă prin controlul de frontieră. În aeroport, după ce vor face controlul de securitate, pasagerii vor merge direct către poarta de îmbarcare fără a se mai opri la filtrele Poliţiei de Frontieră pentru a le fi verificate documentele de călătorie.

Un scrutin imprevizibil

Actuala coaliţie guvernamentală din Austria, formată din conservatori şi ecologişti, a convocat alegerile parlamentare în 29 septembrie, la finalul mandatului de cinci ani al legislativului.

Confruntarea la urne va avea loc după ce Partidul Libertăţii (FPO), de extremă dreaptă, a câştigat alegerile europarlamentare cu un punct procentual mai mult decât Partidul Poporului (OVP) condus de cancelarul austriac Karl Nehammer.

Pentru alegerile parlamentare, sondajele indică un scor de circa 30% pentru FPO, în timp ce OVP şi social-democraţii din opoziţie concurează pentru locul al doilea, cu procentaje în jur de 20%.

Ulterior, formarea unei coaliţii ar putea fi complicată, deoarece liderii tuturor celorlalte patru partide parlamentare au exclus alianţele cu liderul FPO, partid anti-imigrație.

Spaţiul Schengen este un spaţiu de liberă circulaţie şi permite unui număr de peste 400 de milioane de persoane să călătorească liber între ţările membre, fără a trece prin controale la frontieră. Codul frontierelor Schengen permite statelor membre să reintroducă controalele la anumite frontiere interne, doar în circumstanţe excepţionale care periclitează funcţionarea generală a Spaţiului Schengen. Codul frontierelor Schengen prevede, de asemenea, că statele membre pot introduce controale temporare la frontieră pentru a răspunde unei ameninţări grave la adresa ordinii publice sau a securităţii interne.

În prezent, 27 de state europene sunt membre cu drepturi depline în Acordul Schengen, iar România şi Bulgaria sunt state membre cu drepturi parţiale.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri