Preşedintele francez Emmanuel Macron consideră că o eventuală aderarea a Ucrainei la NATO ar fi percepută de Rusia ca o confruntare, iar aceasta nu este "cel mai probabil scenariu", informează joi AFP, conform AGERPRES.
"Intrarea Ucrainei în NATO ar fi percepută de Rusia ca ceva conflictual. Nu vi-o puteţi imagina cu această Rusie", a declarat preşedintele Macron miercuri într-un interviu acordat cotidianelor Le Monde, Wall Street Journal şi publicaţiei libaneze An Nahar.
"Fie că Ucraina intră sau nu în NATO - şi acesta nu este scenariul cel mai probabil - va trebui să i se acorde garanţii de securitate cu atât mai solide cu cât a fost atacată de Rusia", a continuat şeful statului francez.
Emmanuel Macron insistă asupra necesităţii de a acorda "garanţii de securitate" Ucrainei, dar şi Rusiei, la finalul conflictului, poziţie care i-a atras critici puternice din partea Kievului şi a unor ţări est-europene.
"La final, va fi necesar să îi punem pe toţi în jurul mesei. Toţi europenii şi occidentalii care îmi dau lecţii de morală să îmi explice aşadar cu cine vor sta în jurul mesei", a spus el."În ceea ce mă priveşte, aş prefera să nu fie doar chinezii şi turcii cei care vor negocia a doua zi" după încheierea războiului, a subliniat Emmanuel Macron referindu-se în special la eforturile de mediere ale diplomaţiei turce.
Preşedintele francez a pledat din nou pentru autonomia strategică a Europei în cadrul NATO, dar cu mai puţină dependenţă de Statele Unite."Nu există o arhitectură de securitate a Europei fără autonomie strategică, în NATO şi cu NATO, dar nu depinzând de NATO", a subliniat preşedintele francez.
"O alianţă nu este ceva de care depind, este ceva ce aleg. Trebuie să regândim autonomia noastră strategică", a insistat preşedintele Macron."Europa trebuie să câştige în autonomie tehnologică şi a capabilităţilor, inclusiv în raport cu Statele Unite", a insistat preşedintele francez.
Intrarea Ucrainei în NATO, puţin probabilă. Macron argumentează: 'Ar fi percepută de Rusia ca ceva conflictual. Nu vi-o puteţi imagina cu această Rusie'
Explorează subiectul
București
3°C
Articole Similare

0
Anul în care Lumina Sfântă nu a mai apărut la Ierusalim: un episod istoric care ridică semne de întrebare
0

121
Un spital din România verifică angajații la plecare acasă: Furau mâncarea pacienților
121

126
Vacanță gratis în Europa: cine prinde biletul de tren în 2026 și câte locuri sunt puse la bătaie
126

725
Nicușor Dan dezvăluie că un membru al familiei sale a ales de vreun an să fie personaj 'negativ'
725

1.011
Iranul impune o măsură explozivă care încalcă regulile internaționale: ce li se cere navelor care tranzitează Strâmtoarea Ormuz
1.011

351
Secretul celor patru membre a fost descoperit: cum arăta creatura de acum jumătate de miliard de ani
351

728
Armistițiul dintre SUA-Iran este în pericol: Teheranul închide din nou Strâmtoarea Ormuz
728

268
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rușii pregătesc planurile pentru ofensiva de primăvară-vară
268

285
Horoscopul zilei de 10 aprilie 2026. Gemenii au idei vizionare. Află ce se întâmplă cu zodia ta
285

59
Program special la metrou de Paște. Metrorex anunță cum vor circula trenurile
59

1.759
'La un pas de o catastrofă': Lumea a trecut razant pe lângă cel mai negru scenariu al războiului din Iran. Răsuflăm ușurați doar pentru un moment
1.759

650
Fals grosolan lansat pe piață despre armistițiul Iran-SUA: „nu este planul asupra căruia lucrăm”, denunță Casa Albă
650

994
Vremea se răcește accentuat: ploi, lapoviță și ninsori în mai multe regiuni. Prognoza pe zile până după Paște
994
















Comentează