Ar fi multe de spus și de scris, dar încerc să fiu concis. Cred că România are nevoie reală de măsuri urgente. Nu pentru că situația ar fi "dezastruoasă", ci pentru că multe decizii privind cauzele deficitului au fost amânate ani de zile, precum și pentru că România s-a comportat, prin Iohannis, ca o sinistră slugă, nicidecum ca un partener al selectului club european din care face parte în mod legitim.
Astfel că acum se află cu spatele la zid, ca orice provincial în fața metropolei, câtă vreme de echilibrul bugetar atârnă viitorul fondurilor europene. Sume vitale pentru dezvoltarea țării prin multe proiecte deja acontate. Și o scurtă digresiune pentru "suveraniști": România este beneficiar net al finanțărilor UE, pe locul doi chiar, în 2023. Adică am încasat, între 2007 și prezent, mult mai mult decât am contribuit la bugetul comunitar.
În plus, eventuala retrogradare, prin ratingul de țară, ar însemna nu doar o etichetă - noi deja ne împrumutăm la dobânzi de junk - ci inexorabilul acord cu FMI, adică un Bolojan pe steroizi și fără vreo răspundere politică. Niște contabili ne vor spune cât să fie TVA, câte concedieri să facem, ce noi taxe să plătim, cu cât să tăiem pensiile. La schimb, ne vor împrumuta la o dobândă de 3 ori mai mică decât plătim în prezent. Acesta e, pe scurt, realitatea cu care ne confruntăm, cauzată, în ordine, de Orban, Cîțu, Ciucă și Ciolacu. În acest context, abordările celor mai vizibili oameni din stat - președintele și premierul - frizează limita dintre ridicol și inconștiență.
Nicușor Dan s-a declarat un om de dreapta. Evident că are cunoștințe de științe politice cât am eu de matematici superioare, dar să luăm cu titlu de inventar elucubrațiile bizarului. În fond, simpatiile fasciste de care e acuzat tocmai de aplaudacii săi din campanie (deontologii forțelor binelui) ar confirma ipoteza ideologică. La fel, în plan economic, a susținut, tot declarativ, politici liberale, deși el însuși a lucrat cam toată viața la stat. Dar să nu ne împiedicăm în detalii! Ștrengarul cu surâs de Unabomber - doar așa s-a și comportat 5 ani la cârma Bucureștiului, ca un nostalgic al drumurilor de noroi și caselor de chirpici - l-a abandonat pe Ilie Bolojan încă din primele zile după numire, lăsându-l pradă tuturor atacurilor, deși măsurile anunțate de bihorean erau exact cele promise de olimpicul ratat în matematici, reșapat de rețeaua Soros în "activist civic".
Jocul incert al comandantului suprem nu vizează doar pe liderul PNL. Șeful diplomației pleacă în vacanțe cu "frații" săi de la USR, miniștri în Cabinet, se raportează aparent deferent la PSD, dar dă pe surse propuneri pentru șefii serviciilor, ne anunță că nu aveam ce căuta la reuniuni privind Ucraina, că ne reprezintă fratele cel mare, ba se ceartă cu magistrații - cazul "recomandării" de a nu candida, făcute Liei Savonea, ori nesemnarea decretelor de pensionare, ba le ia apărarea în fața coaliției, iar în restul timpului e plecat cu rucsacul în drumeții, la mânăstiri, absentează de la Ziua Marinei sau ignoră Ziua Republicii Moldova.
Pe scurt, o combinație de lentoare, indolență și inadecvare, în ciuda speranțelor celor 6,2 milioane de naivi utili, din care vreo două au reușit să îl trimită în "finala groazei", în fața unui Antonescu sau Ponta, ca să ne salveze de extremism. Și ne-au salvat, că doar a zis omul cu prenume de școlar niște nasoale despre tânărul defect care a atacat un livrator nepalez. Încă o paranteză comică pe subiect: rapid a sărit și un parlamentar PNL, mare fan nicușorist, să propună o legislație deja existentă. Nici nu știi care e mai ridicol: el sau fratele ambasador. Altminteri, istoricul Marius Oprea îi documentase pe amandoi ca simpatizanți legionari prin studenție. Între timp, au constatat că e mai lucrativ discursul împotriva xenofobiei.
Ilie Bolojan e la fel de liberal ca și Nicușor Dan. Lucrează dintotdeauna la stat, de la școala ajutătoare la administrația locală. Are, însă, incontestabil, performanțe administrative. Spre deosebire de cel care l-a nominalizat, actualul premier nu a nenorocit urbea care i-a acordat încrederea. Este, în egală măsură, încăpățânat, nu doar intransigent. Diferența stă în luciditatea analizării argumentelor.
Prim-ministrul e de admirat pentru sacrificiul politic și electoral pe care îl face. Întrebarea e care sunt efectele măsurilor. Altfel spus: dacă tot suntem condamnați la suferință economică, măcar se va rezolva problema? Va scădea deficitul? Apoi, imprudența generării de scandaluri în coaliție - precum propunerea reducerilor de 25% în administrație, ridicată legitim la 45%, dacă existau deja multe posturi neocupate, dar făcută fără consultare, sau amenințările cu demisia îi fragilizează grav autoritatea.
Relația cu PSD și USR e complicată: paradoxal poate, ambele partide susțin poziții corecte: de ce să elimini alternativa impozitului pe cifra de afaceri pentru companiile multinaționale, dacă nu ai instrumente de combatere a evaziunii fiscale? De ce să obligi la plata CASS veteranii de război, dacă sunt oricum doar o mână de oameni, cărora le datorăm, moral și simbolic, recunoștința? De ce să convertești împrumuturile companiilor îm capital social, dacă astfel blochezi finanțarea start-up-urilor? De ce să menții personal asimilat magistraților, câtă vreme oamenii ăia nu sunt nici procurori, nici judecători? Iar lista e mai lungă.
Concluzia trebuie raportată la introducere: într-o perioadă dificilă, cu acumulări de tensiuni sociale încă slab exprimate, țara e condusă de salvatorul Roșiei Montane și a Bucureștiului (vizitați ambele destinații, ca să știți ce a izbutit insul) și de nea Ilie (probabil bine intenționat, dar greu de temperat în elanul său reformist, adesea insuficient explicat sau analizat). Iar ambii se revendică "liberali". În fine, singura schiță guvernamentală bine structurată pe care am văzut-o, ca plan profesionist pe niveluri, etape și domenii de reformă, cu inputuri și outputuri, principii și evaluări de impact, o demarase Anastasiu. Acum, tot greul a rămas pe Nicu și Ilie. Ce frumoasă e democrația!
Comentează