Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Întrevedere îmtre Mircea Duşa şi Paul Savereux: S-a discutat despre stadiul angajamentelor asumate de România în cadrul NATO

mircea dusa

Secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare şi relaţii internaţionale Mircea Duşa a avut miercuri o întrevedere cu Paul Savereux, director în cadrul Diviziei pentru Politici şi Planificarea Apărării a Secretariatului Internaţional al NATO, se arată într-un comunicat al MApN, transmis Agerpres.

Potrivit sursei citate, întrevederea a avut loc în contextul Reuniunii România - NATO pentru analiza capabilităţilor pentru apărare 2017 - 2018, ce se desfăşoară la Bucureşti.

"Mircea Duşa a reamintit stadiul angajamentelor asumate de România în cadrul NATO, inclusiv aspectele privind alocarea a 2% din PIB pentru Apărare, din care 35% (un nivel care depăşeşte semnificativ recomandarea NATO de 20%) sunt alocate achiziţiilor de echipamente majore", se precizează în comunicat.

Totodată, secretarul de stat a prezentat modalitatea de îndeplinire a angajamentelor, în special în ceea ce priveşte programele de înzestrare destinate operaţionalizării forţelor, acestea constituind contribuţia României în cadrul procesului NATO de planificare a apărării.

"Ne reconfirmăm angajamentul în direcţia alinierii procesului naţional de dezvoltare a capabilităţilor cu priorităţile identificate la nivelul Alianţei, prin asigurarea unui nivel adecvat al alocării resurselor, şi intensificarea participării în cadrul proiectelor şi iniţiativelor multinaţionale", a declarat Mircea Duşa.

La rândul său, reprezentantul NATO a subliniat importanţa respectării angajamentelor privind cheltuielile pentru apărare conform documentului adoptat în cadrul Summit-ului din Ţara Galilor din 2014 şi a onorării contribuţiilor solicitate. Totodată, Paul Savereux a remarcat progresele realizate de ţara noastră în domeniul apărării, se precizează în comunicat.

Conform sursei citate, România şi-a îndeplinit angajamentele din cadrul "Planului de creştere a capacităţii operaţionale a Alianţei (constituirea comandamentului Diviziei Multinaţionale şi a unităţii NATO de integrare a forţelor), iar, în privinţa asigurării prezenţei aliate adaptate (tFP) pe flancul estic al NATO, a dezvoltat şi consolidat cele patru elemente asumate - constituirea brigăzii multinaţionale, cadrul multinaţional de instruire, prezenţa aliată adaptată în domeniul maritim şi contracararea sistemelor de interzicere a accesului zonal.

MApN precizează că, din perspectiva operaţională, România rămâne un contributor major prin participarea la misiunile şi operaţiile conduse de NATO, în conformitate cu angajamentele asumate: Resolute Support din Afganistan, misiunile KFOR, Sea Guardian şi rezerva strategică a SACEUR.

Rezultatele procesului de analiză a capabilităţilor pentru apărare 2017 - 2018 se vor regăsi pe agenda reuniunii miniştrilor Apărării din statele membre NATO din iunie şi pe agenda Summit-ului NATO din iulie, de la Bruxelles, se mai arată în comunicat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.