Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Întrevederea premierului Viorica Dăncilă cu ministrul afacerilor externe din Austria, Karin Kneissl

Guvernul Romaniei
Viorica Dancila

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a primit-o astăzi, la Palatul Victoria, pe Karin Kneissl, ministrul afacerilor externe al Republicii Austria, aflată în vizită în România.

În cadrul convorbirilor a fost subliniat nivelul bun al relațiilor dintre România și Republica Austria atât în plan bilateral, cât și la nivel UE.

Au fost menționate relațiile economice bilaterale solide, dar și potențialul încă neexploatat, de natură să stimuleze intensificarea schimburilor economice și a investițiilor. Totodată, șeful Executivului de la București și ministrul afacerilor externe austriac au discutat despre noul cadru legislativ referitor la parteneriatul public-privat și la achizițiile publice, accentul fiind pus pe o posibilă cooperare româno-austriacă în domeniul medical.

Înaltul oficial român a menționat și cooperarea bună dintre cele două state în domeniul educației profesionale – învățământul dual – precizând că aceasta favorizează adaptarea necesară la cerințele pieței muncii. În context, a oferit informații despre Autoritatea Naţională pentru Formare Profesională Iniţială în Sistem Dual din România, instituție nou înființată pentru a răspunde solicitărilor privind forţa de muncă calificată.

Întrevederea a prilejuit, totodată, reconfirmarea voinței comune pentru cooperare în domeniul afacerilor europene, în vederea asigurării unei tranziții eficiente de la Președinția Austriei la Președinția României la Consiliul Uniunii Europene. Discuțiile au evidențiat așteptări și poziții comune privind o serie de dosare de actualitate, precum extinderea UE sau securitatea energetică europeană.

Oficialul român a reiterat importanța respectării de către toate statele membre a accesului nediscriminatoriu la securitatea socială, în corelație cu libertatea fundamentală de circulație a cetățenilor europeni în spațiul comunitar.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.