Inundații în Brazilia: Cel puțin șapte persoane au murit

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 20-11-2023

Actualizat: 20-11-2023

Article thumbnail

Sursă foto: Operation World

Inundații în Brazilia: Cel puțin șapte persoane au murit

Cel puţin şapte persoane au murit şi alte trei sunt în continuare date dispărute în urma ploilor abundente din sudul Braziliei, a anunţat duminică Apărarea Civilă, transmite agenţia Xinhua, conform Agerpres.

Ploile abundente s-au soldat cu cel puţin patru morţi şi doi dispăruţi în statul Rio Grande do Sul, în timp ce trei persoane au murit şi o alta este dată dispărută în statul Santa Catarina, a precizat Apărarea Civilă.

Peste 31.000 de persoane din regiune au fost afectate de ploi, iar aproximativ 1.600 au fost evacuate din cauza inundaţiilor.

Cel puţin 62 dintre cele 295 de municipalităţi din Santa Catarina au fost afectate, iar în 17 dintre acestea a fost declarată stare de urgenţă, a precizat Apărarea Civilă, adăugând că circulaţia pe mai multe drumuri a fost întreruptă, iar unele localităţi au rămas izolate.

Ploile şi vântul puternic au provocat probleme şi în cel mai populat stat al ţării, Sao Paulo, fiind înregistrate rafale de peste 80 km/h, care au doborât copaci în regiune.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri