Bilanţul inundaţiilor care au făcut ravagii în insula indoneziană Sulawesi s-a ridicat vineri la 36 de morţi, iar salvatorii sunt încă în căutarea a 66 de dispăruţi, cu puţine speranţe de a-i găsi însă în viaţă, informează AFP potrivit Agerpres.
Peste 14.000 de persoane şi-au găsit refugiu în adăposturi temporare din regiunea sinistrată Luwu de Nord.
La începutul săptămânii, ploile torenţiale au scos trei râuri din matcă. Sute de case, clădiri publice şi birouri guvernamentale sunt în prezent acoperite de nămolul adus de inundaţii.
Bilanţul inundaţiilor este în prezent de cel puţin 36 de morţi, după descoperirea de noi cadavre, au anunţat vineri autorităţile locale.
Lista persoanelor dispărute a crescut, la rândul său, de la 12 la peste şaizeci, în contextul în care rudele au venit să raporteze dispariţia acestora, potrivit aceleiaşi surse.
"Şansele de a-i găsi în viaţă sunt slabe după patru zile de căutare, iar situaţia este dificilă pe teren", a declarat pentru AFP Andi Mukti, coordonatorul operaţiunilor de căutare şi salvare din Luwu de Nord.
Căutările vor continua însă în weekend, a adăugat el.
La începutul anului, ploile torenţiale au provocat inundaţii soldate cu moartea a 70 de persoane la Jakarta şi în jurul său, pe insula Java.
Arhipelagul din sud-vestul Asiei este afectat în mod regulat de inundaţii în timpul sezonului ploios.
Inundații în Indonezia - Bilanţul a crescut la 36 de morţi şi 66 dispăruţi
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

380
Câinii din Ucraina arată total diferit. Războiul și-a pus amprenta pe animalele al căror aspect s-a schimbat odată cu lupta pentru supraviețuire
380

550
Trump amenință Europa: Fără implicare în Strâmtoarea Ormuz, Ucraina rămâne fără arme
550

1.964
Europa preia frâiele NATO, iar Finlanda îl anunță pe Trump despre schimbare: Ce urmează pentru Alianța Nord-Atlantică
1.964

793
Asia profită după măsurile lui Trump privind sancțiunile impuse Rusiei: 'Nu există altă opţiune'
793

1.182
România intră pe o nouă rută energetică majoră: Transgaz semnează acordul
1.182

1.842
Țările se luptă pentru petrol: O navă care trebuia să aducă motorină în Europa a fost atrasă spre Asia. Pentru o sumă mai mare de bani a schimbat direcția
1.842

3.434
Donald Tusk reacționează la decizia care obligă Polonia și România să plătească Pfizer pentru vaccinurile COVID: 'Nu este o glumă de 1 aprilie'
3.434

40
Franța: China ar trebui să se implice mai mult în redeschiderea Strâmtorii Ormuz
40

2.339
Trump face istorie: Este primul președinte în funcție prezent la o pledoarie la Curtea Supremă. Cere limitarea dreptului la cetățenie prin naștere
2.339

1.337
Poate sau nu Trump să retragă Statele Unite din NATO?
1.337

51
Un bărbat a fost arestat în Massachusetts pentru ameninţări cu moartea la adresa lui Donald Trump
51

1.905
Donald Trump răspunde la întrebarea care este în mințile tuturor: Când se încheie războiul din Orientul Mijlociu?
1.905

4.944
Țara care poate deveni peste noapte o putere nucleară de temut. Are resursele necesare, dar o încurcă birocrația
4.944
















Comentează