Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Satu Mare informează că aproximativ 150 de persoane evacuate din calea apelor revărsate au fost adăpostite, miercuri dimineaţa, la căminul cultural din localitatea Răteşti, notează Agerpres.
ISU Satu Mare informase anterior că mai multe locuinţe au fost inundate în localităţi din judeţul Satu Mare, iar câteva persoane, între care şi copii, au fost evacuate din case, de către echipele de salvare, după revărsarea apelor.
Echipele de intervenţie ale ISU Satu Mare au acţionat pe parcursul nopţii trecute, dar şi joi dimineaţă, după producerea de inundaţii. Au fost folosite motopompe de capacitate mare pentru evacuarea apei din gospodării şi bărci pneumatice pentru preluarea unor persoane.
La Hurezu Mare, pompierii au evacuat trei copii, patru adulţi şi animale, iar aproximativ 20 de case sunt inundate, în timp ce la Răteşti operaţiunile sunt în desfăşurare.
În localitatea Socond, un pod provizoriu a fost distrus de viitură, au mai transmis autorităţile.
Precipitaţiile abundente din ultimele ore au depăşit 50 de litri pe metru pătrat şi au condus la revărsarea de ape în judeţul Satu Mare, iar prefectul Altfatter Tamás coordonează acţiunea echipelor de salvare.
Inundații în Satu Mare - 150 de persoane au fost evacuate
Articole Similare

19
Horoscopul zilei de 2 martie 2026. Peștii primesc o veste bună. Află ce îți rezervă astrele în funcție de zodia în care te-ai născut
19

265
Lovitură în inima cămătarilor: Dobânzi uriașe și teroare pentru bani. Mai multe arestări la Cluj, într-un dosar de amploare
265

715
Cine este Ayatollahul Ali Khamenei, liderul suprem al Iranului: Putere, influență și conducere
715

84
VIDEO ÎPS Teodosie a slujit cu un ierarh din Patriarhia Alexandriei la Mănăstirea Sfântul Cuvios Gherman
84

171
Racla cu un fragment din Moaștele Sfintei Mironosițe Maria Magdalena de la Mănăstirea Pantocrator ajunge spre închinare la Parohia Bădești din Argeș
171

4.660
Scriitor român, martor la lovitura din Dubai: 'Era ceva ce semăna a avion de vânătoare. A țintit o clădire din Palm Jumeirah'
4.660

57
Misiune de salvare în Munții Apuseni. Doi turiști francezi au rămas blocați pe o stâncă
57

159
Traficul rutier pe Drumul Expres 12, blocat în urma unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme
159

3.203
România, în alertă! Structurile MAI, monitorizare și atenție sporită la toate obiectivele de interes, după declanșarea războiului SUA-Israel în Iran
3.203

102
VIDEO Un bărbat care a plecat cu placa într-o zonă neamenajată ca pârtie, rămas blocat în zăpadă
102

90
UPDATE Incendiu la restaurantul unei pensiuni din Slănic-Moldova
90

1.679
Semnificația Babelor din martie: Cum se calculează și ce vreme ne așteptată
1.679

139
Bărbat încarcerat şi alte două persoane inconştiente, după un accident rutier la Popricani
139

















Comentează