Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Inundaţiile care au lovit sud-estul Spaniei au provocat moartea a cinci oameni în două zile

www.ziare.com
inundatii

Inundaţiile care au lovit sud-estul Spaniei au provocat moartea a cinci oameni în două zile iar cel puţin 3.500 de persoane au fost evacuate, au anunţat autorităţile, citate de news.ro.

Ultima persoană fără viaţă care a fost găsită a fost un bărbat din regiunea Redovan, la aproape 50 de kilometri sid-vest de oraşul Alicante, a declarat un purtător de cuvânt al echipelor de salvare.

Un bărbat în vârstă de 36 de ani a fost găsit între localităţile La Jamula şi Salazar din Andaluzia, au scris pe Twitter serviciile de urgenţă din această regiune.

Un purtător de cuvânt a precizat pentru AFP că o maşină goală a fost găsită mai întâi, apoi trupul neînsufleţit al şoferului a fost localizat de pompieri cu elicopterul.

Un alt bărbat, "de vârstă medie", potrivit serviciilor de urgenţă, a murit înecat vineri dimineaţă la Almeria în aceeaşi regiune. El nu a putut să iasă dintr-un automobil blocat într-un tunel "inundat în câteva minute din cauza cantităţii mari de apă", conform Primăriei din acest oraş.

Citește și: Olguța Vasilescu a răbufnit: Cum dracului vine criza peste noi doar când se apropie ăștia de guvernare?

Un poliţist a reuşit să salveze alte două persoane aflate într-o maşină, dar "acest ocupant a rămas blocat", a explicat primarul Ramon Fernandez-Pacheco la radio Cadena Ser. Joi, autorităţile au anunţat deja că un bărbat în vârstă de 61 de ani şi sora sa, 51 de ani, au murit în maşina lor luată de ape, la Caudete, în regiunea Castille-La-Manche.

Anumite zone din sud-estul Spaniei au bătut recordul, în aceste ultime zile, în materie de cantităţi de apă, ceea ce a dus la revărsări ale cursurilor de apă.

Cel puţin 74 de drumuri au fost închise din cauza inundaţiilor, a informat ministrul Afacerilor Interne, Fernando Grande-Marlaska, precizând că este "o situaţie dramatică".

În jur de 3.000 de membri ai forţelor de ordine sau militari sunt mobilizaţi pentru operaţiuni de salvare, a mai spus acesta.

Aeroportul din oraşul Murcia a rămas închis în timpul zilei. Cel din Almeria a rămas închis timp de mai multe ore, fiind anulate două zboruri şi deviate alte două către Malaga, a subliniat managerul aeroportului Aena.

De altfel, 22 de zboruri cu destinaţia Palma, pe insula Mallorca în arhipelagul insulelor Baleare, au fost redirecţionate către alte aeroporturi spaniole, potrivit Aena.

Circulaţia trenurilor a fost suspendată pe mai multe linii în regiunea Valencia şi Murcia, iar şcolile rămân închise în toată regiunea Murcia.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.