DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Învăţământul profesional dual capătă contur în județul Vâlcea

twitter.com
tastatura laptop calculator

Învăţământul profesional dual capătă contur în județul Vâlcea, cu ajutorul mai multor firme reunite într-o asociație pentru a reușit să își atragă forța de muncă necesară. Câți elevi sunt interesați să urmeze aceste cursuri aflăm de la corespondentul RRA Ana-Maria Cîrstea.

Reporter: Asociația Vâlcea Dual Learning este cea care a reușit, în parteneriat cu Municipalitatea Râmnicului și Inspectoratul Școlar, să aducă tot mai mulți elevi pe băncile școlii profesionale de tip dual.
O parte importantă a agenților economici din județ s-au asociat, cu scopul de a-și atrage viitoarea forță de muncă necesară pentru desfășurarea activității în diferite domenii.
Așa se face că dacă în 2018 reușiseră să atragă 70 de elevi pentru învăţământul profesional dual, pentru anul școlar ce se apropie 235 de elevi s-au și înscriși.
Vorbim aici despre cei care din toamnă vor urma cursuri pentru calificarea în diferite sectoare ale industriei, dar și ca electricieni sau sudori.
Pentru ca elevii să beneficieze de condiții în pas cu tehnologia, Municipalitatea Râmnicului a dotat cu aparatura necesară mai multe laboratoare ale liceelor tehnologice din oraș.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.