Cercetătorii australieni au dezvăluit o metodă care face sistemele de inteligenţă artificială (AI) să devină mai conştiente din punct de vedere emoţional, punând astfel bazele unor interacţiuni om-maşină mai empatice şi mai eficiente, informează agenţia de presă Xinhua.
Deşi nu a fost aplicată deocamdată în cazul roboţilor fizici, noua cercetare ar putea influenţa în curând sistemele inteligente din punct de vedere emoţional în domenii precum sprijinirea sănătăţii mintale, serviciile pentru clienţi şi educaţia la nivel mondial, potrivit unui comunicat de presă publicat de Universitatea Edith Cowan (ECU) din statul Western Australia, publicat miercuri pe site-ul Science Media Exchange.
Cercetătorii de la ECU au mers dincolo de sfera tehnicilor convenţionale care analizează imagini faciale singulare. În schimb, ei au antrenat un program AI prezentându-i seturi de expresii faciale înrudite, permiţându-le maşinilor să interpreteze emoţiile într-un context mai bogat, mai apropiat de cel uman, se arată în acelaşi comunicat.
"Aşa cum noi nu putem să judecăm cum se simte cineva doar dintr-o singură privire, metoda noastră foloseşte expresii multiple pentru a face predicţii mai bine informate", a declarat Sharjeel Tahir, doctorand la ECU şi totodată principalul autor al studiului.
Prin acestă funcție, tehnologia devine mult mai bună
Această abordare sporeşte fiabilitatea, chiar şi atunci când chipurile apar din unghiuri diferite şi în condiţii variabile de luminozitate, a precizat Sharjeel Tahir.
Expunerea AI la diverse indicii vizuale în cadrul grupurilor structurate nu numai că sporeşte acurateţea, dar menţine şi eficienţa tehnologiei, a declarat Nima Mirnateghi, doctorand la ECU şi coautor al studiului.
Echipa de la universitatea australiană se concentrează acum pe dezvoltarea empatiei artificiale, pentru a le permite agenţilor AI să răspundă în mod adecvat la emoţiile umane şi pentru a face procesul decizional al AI să devină mai transparent şi mai uşor de înţeles. Noul studiu pune bazele unor maşini care vor putea să înţeleagă cu adevărat şi să răspundă la sentimentele oamenilor, potrivit lui Syed Afaq Shah, senior lector la ECU şi expert în AI, care a coordonat totodată echipa de cercetare.
Comentează