Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) finanţează cu 15 milioane de euro reabilitarea a 14 clădiri publice şi achiziţionarea de 40 de autobuze cu emisii reduse în Craiova, potrivit unui comunicat al băncii, remis, miercuri, AGERPRES.
În cadrul acestui program, BERD va sprijini Municipiul Craiova în elaborarea unui Plan de Acţiune, care va analiza opţiuni de investiţii în 'proiecte verzi' din domeniul transporturilor, al infrastructurii de apă şi salubritate şi altele, cu scopul de a îmbunătăţi mediul şi calitatea vieţii în regiune.
Anterior acestui împrumut, BERD a mai finanţat extinderea şi reabilitarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare şi a contribuit la dezvoltarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă pentru zona metropolitană Craiova.
Această nouă finanţare face parte din programul BERD, Oraşe Verzi, ce se bazează pe experienţa sa de peste două decenii în proiecte de infrastructură municipală şi de mediu.
"Municipiul Craiova este primul oraş din România care se alătură programului nostru pentru Oraşele Verzi şi aştept cu nerăbdare să lucrăm împreună la un Plan de Acţiune în acest scop. Implementarea proiectului va aduce beneficii tuturor locuitorilor din Craiova", a afirmat Susan Goeransson, directorul BERD pentru infrastructură municipală şi de mediu, citat în comunicat.
La rândul său, Mihail Genoiu, primarul oraşului Craiova, şi-a arătat speranţa ca acest nou proiect cu BERD să fie un exemplu de bune practici pentru alte oraşe din România.
De când a început activitatea în România, BERD a investit peste 8 miliarde de euro în mai mult de 400 de proiecte în ţară
Investiție de 15 milioane de euro în infrastructura verde din Craiova, finanțată de BERD
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

270
De ce mulți șefi de companii vor angajați care nu își fac patul dimineața acasă
270

49
Șantierul Naval Damen Mangalia intră în faliment
49

349
Horoscopul zilei de 8 aprilie 2026. Berbecii au o energie debordantă. Află ce se întâmplă cu zodia ta
349

139
Ce conține vopseaua de ouă și cât de sigură este: riscuri ascunse și alternative naturale pentru Paște
139

625
Plătit să faci curat acasă și să te filmezi: noul job care explodează și ar putea schimba viitorul muncii
625

1.098
Ce trebuie să conțină o filmare de bord pentru a fi acceptată de Poliția Rutieră. Lipsa detaliilor compromite procesul
1.098

636
Studiul care pune diagnosticul "Sănătății": Colegiul Medicilor din România prezintă datele "dureroase" de Sănătate Publică şi Management
636

1.540
Alte tablouri ridicate de la Darius Vâlcov, ascunse inclusiv în cimitir, dar recuperate, vor fi scoase la licitație: Care este piesa de rezistență a colenției
1.540

1.469
VIDEO Imagini spectaculoase de pe Autostrada Sibiu-Pitești (A1): Au început lucrările la un nou tunel
1.469

2.303
O asistentă medicală a recurs la un gest necugetat. Tatăl ei a găsit-o prea târziu
2.303

1.745
Sindicaliștii de la Europol s-au enervat după ce o mașină de poliție a luat foc și oamenii filmau în loc să ajute: IGPR reacționează
1.745

80
Un mesaj care aduce liniște: Profesorul Dan Voiculescu, gând de încurajare pentru familia lui Mircea Lucescu
80

3.719
Scandal! Aurul preoților, motiv de dispută între purtătorul de cuvânt al BOR și Lucian Mîndruță: "Coincidență cu un anume partid similar vopsit?"
3.719
















Comentează