Prima bibliotecă-hub de dezvoltare a competenţelor digitale din Vâlcea a fost inaugurată vineri, în comuna Buneşti, o investiţie de peste 740.000 de lei cu fonduri din PNRR, au anunţat vineri reprezentanţii Consiliului Judeţean (CJ).
Potrivit acestora, biblioteca din Buneşti este una dintre cele patru astfel de instituţii culturale care au primit fonduri atât pentru dotarea cu echipamente moderne, cât şi pentru reabilitarea clădirilor în care funcţionează, în cadrul proiectului "Bibliotecile vâlcene, noi hub-uri de dezvoltare a competenţelor digitale", derulat de forul administrativ judeţean.
"La Buneşti, investiţia totală de peste 740.000 lei a acoperit lucrările de renovare, dotarea cu echipamente IT şi software şi achiziţia de mobilier nou. Ne dorim ca această bibliotecă să devină un spaţiu deschis şi util pentru toţi locuitorii, de la elevi, la profesori, antreprenori sau seniori, oferind acces nu doar la lectură, ci şi la tehnologie şi educaţie digitală", a transmis preşedintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu.
Proiectul "Bibliotecile vâlcene, noi hub-uri de dezvoltare a competenţelor digitale" are o valoare totală de peste şase milioane de lei şi presupune dotarea şi modernizarea Bibliotecii Judeţene "Antim Ivireanul" din Râmnicu Vâlcea şi a celor din comunele Buneşti, Dăeşti şi Guşoeni, precum şi dotarea cu echipamente informatice de ultimă generaţie a încă 30 de biblioteci.
Comentează