Investiție majoră la Spitalul Târgu Jiu: Laboratorul de Anatomie Patologică, dotat cu echipamente noi

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 03-12-2025 18:31

Actualizat: 03-12-2025 18:42

Article thumbnail

Sursă foto: gds.ro

Laboratorul de Anatomie Patologică al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu Jiu a fost dotat cu echipamente pentru diagnosticul cancerului în vederea tratamentului personalizat în funcţie de profilul tumoral identificat, valoarea totală a proiectului fiind de peste trei milioane de lei.

Managerul SJU Târgu Jiu, Dumitru Vienescu, a menţionat că proiectul va reduce presiunea asupra centrelor medicale mari din alte oraşe, distribuind mai echitabil resursele şi îngrijirea medicală, conform news.ro.

"Odată cu implementarea acestui proiect, la nivelul SJU Târgu Jiu se va realiza o îmbunătăţire semnificativă a serviciilor medicale care se adresează populaţiei atât locale, cât şi regionale, pentru că acest proiect aduce anumite tehnici noi care, până în momentul de faţă, nu se efectuau la Laboratorul de Anatomie Patologică din cadrul SJU Târgu Jiu. O primă investigaţie este aceea de imunohistochimie, o tehnică nouă care se face la nivelul SJU, de diagnosticare mai precisă a cancerului, de clasificare a tumorii şi de a acorda tratament mai adecvat pacienţilor. Acest proiect aduce populaţiei avantajul de diagnosticare precisă, rapidă şi nu va fi nevoie se se deplaseze la alte centre universitare, va aduce un avantaj medicilor, pentru că va crea condiţii de muncă mai bune şi o aparatură modernă", a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, Dumitru Vienescu.

Finanţarea acestui proiect este asigurată prin Programul de Sănătate 2021-2027, Apelul de proiecte "Investiţii în infrastructura publică a laboratoarelor de genetică şi de anatomie patologică pentru diagnosticul cancerului în vederea tratamentului personalizat în funcţie de profilul tumoral identificat".

Potrivit managerului proiectului, Paula Tătaru, implementarea acestui proiect va avea rezultate semnificative pentru comunitatea locală şi regională.

"Scopul principal al proiectului a fost modernizarea Laboratorului de Anatomie Patologică prin achiziţia de echipamente de ultimă generaţie şi optimizarea întregului flux de lucru, de la prelucrarea probelor până la generarea rezultatelor şi integrarea acestora în circuitul medical al spitalului. Am reuşit să dotăm laboratorul cu aparatură esenţială pentru creşterea acurateţii diagnosticului, inclusiv cu aparatură pentru imunohistochimie, să scurtăm timpii de analiză a probelor, contribuind la intervenţii medicale mai rapide, să implementăm soluţii care permit trasabilitate, securitate şi eficienţă şi să îmbunătăţim condiţiile de lucru pentru personalul de specialitate", a precizat Paula Tătaru.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri