Premium
De Sfintele Paști, Președintele Academiei ne îndeamnă, printr-o postare pe Facebook, să facem o incursiune în felul cum trăiau Sfintele Paști țăranii români. Vremurile s-au schimbat, dar „pacea ostenitorilor gliei, a protagoniștilor muncii tăcute” este încă prezentă în sufletele noastre, prin toată experiența de viață a strămoșilor. Avem datoria să o redescoperim, notează Basilica.ro.
„Este o pace trainică, nestrămutată, eternă, capabilă să ducă lumea înainte,” scrie el.
Ioan-Aurel Pop alege să facă această incursiune în atmosfera sărbătorii de altădată prin intermediul poeziei unui poet care în ultimul timp a căzut în desuetudine: La Paști, de George Coșbuc.
O comentează pe larg, cu scopul de a explica în ce fel lucruri aparent simple ascund o așezare spirituală fundamentală, care ține de identitatea românească.
„Ce spun versurile lui Coșbuc? Vorbesc simplu despre venirea primăverii, cu ciripit de păsări, cu cer însorit, cu arbori în floare și cu pace în întreaga fire.”
În acest peisaj, creștinii din sat urcă dealul spre biserică. „Drumul din vale spre deal este unul inițiatic, el conducând înspre biserică, adică spre înalturi, de unde vine mântuirea, prin victoria vieții veșnice, «cu moartea pe moarte călcând»”, scrie istoricul.
El argumentează împotriva vocilor care pretind că George Coșbuc a fost un „poet minor și naționalist”.
„George Coșbuc nu scria poezii pentru elita noastră intelectuală, nici pentru criticii literari și nici pentru a rămâne el celebru în posteritate. Coșbuc a fost un poet-luptător, un poeta vates, un fel de profet pentru poporul său, care se afla în epoca genezei unității sale politice, a construcției statului național unitar”, scrie Ioan-Aurel Pop.
„Pentru a desăvârși educația aceasta a națiunii, la finele secolului al XIX-lea și la începutul secolului al XX-lea, preoții erau adevărați învățători, transmițători de mesaje duminicale, după terminarea slujbelor”, adaugă el.
„Poezia La Paști era menită unui asemenea mesaj de îmbărbătare către poporeni, de transmitere a atmosferei de sărbătoare, de însuflețire întru rugăciune, armonie, iertare și speranță”, scrie Președintele Academiei.
„Ea se altoiește bine pe tradiția poeziei românești mature”, scrie el, iar observația lui Lucian Blaga privind apartenența românilor la un relief natural și sufletesc ponderat – succesiunea deal-vale – nu-i este străină nici lui George Coșbuc.
„Oamenii din sat, din baștină, din legătura lor cu munca cotidiană și cu pământul pornesc spre deal, se duc dinspre vale spre deal, ca să ajungă în înaltul bisericii, la întâlnirea cu Dumnezeu, veghetor din ceruri și trimițător al Duhului Sfânt”, descrie Ioan-Aurel Pop mișcarea deal-vale.
El explică: „La Paști, oamenii se ridică spre cer, iar Duhul Sfânt se pogoară spre pământ, adică spre oameni, într-o învăluire de trecător și de etern, de perisabil și de nemuritor, de trup și de duh, de moarte și de viață, întru biruința Învierii”.
„Se poate ca astăzi, în era digitală și cosmică, să credem că nu mai este nevoie de astfel de versuri simple, nici de înălțare, nici de curățenie sufletească, ca și cum noi, oamenii, am fi devenit demiurgi”, comentează istoricul. Dar, avertizează el, cei care gândesc astfel adesea cad cu aripile frânte.
„Sfintele Paști înseamnă multă lumină, cea mai puternică lumină pe care o putem trăi noi, muritorii, în viața aceasta de «umbră și vis», întru așteptarea obșteștii învieri”, afirmă Președintele Academiei.
„Lumina de Paști nu are legătură cu justiția, cu etica și nici cu politica oamenilor – pentru că acestea se schimbă și se pliază după voia puternicilor zilei – ci cu dreptatea, cu morala și cu voința divină, aflate sub semnul eternității”, afirmă el.
„Avem datoria de oameni să ne împărtășim din «lumina lină» a Învierii, urmând pilda înțelepților și îndemnul «Cuvântului care zidește»”, încheie el, înainte de a le ura românilor: „Hristos a-nviat!”
