Preţul mierii nu ar trebui să crească în această perioadă, întrucât, pe de o parte, românii nu consumă acest produs, iar pe de altă parte se aduce miere în amestec din import, mult mai ieftină decât cea autohtonă, susţine preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România (ACA), Ioan Fetea.
"Problema este că în România nu se consumă miere. Românii nu sunt consumatori de miere. Din păcate, suntem codaşi în Europa, cu un consum de 550 - 600 grame şi exportăm aproape o jumătate din producţia românească. Nu ar fi normal să aibă loc o creştere a preţului la miere, pentru că azi, în România, nu mai găsim la raft miere decât în amestec. Se aduce miere ieftină, chiar cu 30%, faţă de cea pe care o achiziţionăm noi de la apicultori, dar mai slabă calitativ", a declarat, vineri, preşedintele ACA, la Târgul Naţional al Mierii.
Potrivit acestuia, prin cupajarea mierii pierd consumatorii români, astfel că Fetea îi îndeamnă să cumpere direct de la apicultori sau direct de la magazinele asociaţiei, pentru că "noi nu facem niciun fel de cupajare".
"Vreau să informez apicultorii şi consumatorii că există în dezbatere în Parlamentul României Legea apiculturii, în care am solicitat să nu se mai facă această cupajare, dar nu e posibil, pentru că directiva europeană permite acest lucru. Am solicitat însă obligativitatea de a trece pe etichetă ţara de provenienţă a mierii şi procentul de amestec, astfel încât consumatorul să aleagă el ceea ce doreşte să consume", a precizat Fetea.
El a subliniat că numai prin analize specializate se poate cunoaşte cu exactitate dacă mierea de pe rafturile magazinelor este curată, iar orice alte verificări empirice nu pot confirma valoarea nutritivă şi calitatea mierii.
"Sigur, observ pe raft la magazine miere de salcâm, jumătate cristalizată, jumătate nu. Aceea nu este miere curată, pentru că, atunci când începe un proces de cristalizare, el se face uniform în toată masa produsului. În rest, prin acele verificări cu bula sau prin alte metode, nu este sigur că mierea e certificată şi s-ar putea să se găsească antibiotice sau alte ingrediente. Din acest punct de vedere, eu mă delimitez de astfel de metode empirice de a cataloga valoarea produsului. Deci, buletinul de analize rămâne...", a precizat Fetea.
În ceea ce priveşte verificarea mierii aduse din import, şeful ACA a explicat că legislaţia nu impune controlul decât pentru 5% din cantităţile care vin din afară şi nu există nicio bază logistică în fiecare vamă pentru fiecare lot.
"Pentru ceea ce intră din afară, nu avem o bază logistică în fiecare vamă ca să se facă control la fiecare lot şi este greu de verificat. Găsim nu numai antibiotice în mierea de import, ci şi alte ingrediente care scad calitatea produsului", a adăugat Fetea.
Producţia totală de miere din acest este an se ridică la 17.000 - 18.000 de tone, fiind uşor mai bună decât cea a anului trecut. Mierea de salcâm este cea care a salvat sectorul în 2018, a mai spus preşedintele ACA.
"Anul 2018 este un an mai bun decât 2017. Dacă în 2017 producţia de floarea soarelui a salvat sectorul într-o mare măsură, în 2018 ne-a salvat salcâmul, care a dat producţii deosebite, de calitate, pentru că floarea soarelui care acoperă 40% din producţia de miere nu a asigurat nici 20% anul acesta, pentru că nu a durat culesul decât 5-7 zile anul acesta", a subliniat reprezentatul apicultorilor.
Bucureştenii sunt aşteptaţi în acest weekend la cea de-a XIX-a ediţie a Târgului Naţional al Mierii, care se desfăşoară pe Platforma apicolă Băneasa.
Potrivit Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România (ACA), ediţia de toamnă a târgului reprezintă cel mai important eveniment de profil din Capitală şi este deja un eveniment tradiţional care se bucură de o foarte bună participare, atât din partea consumatorilor de produse apicole, cât şi din partea apicultorilor, ca participanţi sau expozanţi, a procesatorilor din domeniul apicol, precum şi a reprezentanţilor din cadrul asociaţiilor apicole.
La actuala ediţie participă 123 de producători, deşi solicitările de participare au fost mult mai mari, iar organizatorii iau în calcul extinderea acestei suprafeţe pentru viitoarele târguri.
"Ne gândim să extindem această suprafaţă având în vedere interesul bucureştenilor pentru acest eveniment. Aşteptăm bucureştenii an de an cu produse proaspete şi la preţuri accesibile, dar mai ales cu produse româneşti, pentru că în marile lanţuri de magazine, la raft, nu mai găsim miere curată ci doar miere amestec din UE sau ţări non-UE. Cred că ACA, prin procesatorul nostru, Combinatul Apicol este singura care nu importă şi nu procesează decât miere românească. Tot ceea ce este expus la standuri provine de la apicultori care au venit cu buletin de analiza produsele lor sunt certificate şi vin cu buletin de analiza. Din acest punct de vedere nu va fi niciun risc", a adăugat Ioan Fetea.
Potrivit datelor ACA, în ultimii doi-trei ani, consumul de miere a înregistrat o creştere de 15%, până la 500-600 de grame pe locuitor pe an, însă de 3-4 ori mai puţin comparativ cu 1,5 kilograme de miere consumate în Olanda şi Belgia sau cele două kilograme în Germania şi chiar trei kilograme în ţările nordice.
La nivel naţional, sunt înregistraţi în jur de 40.000 de apicultori, peste 60% dintre aceştia fiind membrii ACA, având un efectiv de 900.000 de familii de albine.
Ioan Fetea (ACA): Nu ar fi normal să aibă loc o creştere a preţului la miere; românii nu sunt consumatori de miere
Explorează subiectul
Articole Similare

940
România stă pe un butoi cu pulbere - 7 explozii în 30 de zile și zero soluții. Expert: 'Fără măsuri, siguranța depinde de noroc'
940

2.549
Noua țeapă pusă la cale prin Revolut: Cum rămân românii fără bani
2.549

75
Consiliul Concurenței: Mărcile proprii cresc puternic în România, iar adaosurile comerciale sunt mai mari
75

79
Trump, investiții masive în obligațiuni: peste 82 de milioane de dolari între august și octombrie
79

4.094
Lecție pentru Ilie Bolojan: Țara din Europa care introduce o nouă taxă pentru locuinţele de mare valoare
4.094

31
BCE vrea să simplifice reglementările pentru băncile mici și să reducă cerințele de capital
31

178
Volodimir Zelenski a bătut palma cu Grecia: 'Aceasta va fi o altă rută pentru aprovizionarea cu gaze naturale'
178

70
Tesla interzice componentele fabricate în China pentru maşinile produse în SUA
70

2.959
Frauda carusel intră într-o nouă etapă de supraveghere europeană: Se cere acces în timp real la datele despre TVA pentru EPPO și OLAF
2.959

52
Berkshire Hathaway își diversifică portofoliul: nouă miză majoră în Alphabet, tăieri suplimentare la Apple
52

162
Australia se bucură după decizia lui Donald Trump: 'Este un lucru bun pentru producătorii australieni de carne de vită'
162

102
Cele mai mari fonduri speculative de pe Wall Street şi-au redus expunerea la acţiunile din grupul 'Magnificent Seven'
102

177
Ministrul energiei anunță că România îşi propune să ajungă la o capacitate totală de producţie de 12.000 de MW
177


















Comentează