Sportiva română Ioana Andrei a obţinut calificarea în semifinalele probei de 400 m, marţi, în a doua zi a Campionatelor Mondiale de atletism Under-20 de la Cali (Columbia), potrivit Agerpres.
Ioana Andrei, cu timpul de 54sec75/100, personal best în acest sezon, a obţinut al 22-lea timp în calificări şi a intrat în semifinalele programate pe 3 august.
La 400 m masculin, Denis Simon Toma a obţinut al 25-lea timp în calificări cu 47sec67/100 şi a fost primul sub linie pentru calificarea în semifinale. Nici Remus Niculiţă, cu al 28-lea timp (47sec80/100), nu a prins semifinalele.
În proba feminină de 100 m, Maria Mihalache a obţinut cea mai bună performanţă personală a sezonului, cu 11sec72/100, dar a ratat calificarea în semifinale, deşi a avut acelaşi timp cubaneza Yarima Garcia, ultima care a acces în penultimul act. Cubaneza a avut prioritate pentru că a fost a treia în seria ei, iar Mihalache a patra în altă serie. Primele trei clasate din cele şapte serii şi cei mai buni trei timpi se calificau în semifinale.
Reamintim, în prima zi a competiţiei, Mihaela Maria Blaga s-a calificat în finala probei de 3.000 m obstacole, prevăzută pe 4 august.
România participă cu 20 de sportivi (14 fete şi 6 băieţi) la Campionatele Mondiale de juniori Under-20, găzduite de Cali (Columbia) în perioada 1-6 august.
Ioana Andrei, calificată în semifinalele probei de 400 m, la Mondialele Under-20 de la Cali
Explorează subiectul
București
2°C
Articole Similare

183
'Dinamo nu este respectată de arbitri', declară Zeljko Kopic, după înfrângerea echipei Dinamo în fața rivalei FC Rapid
183

771
Vești crunte pentru fanii 'Marelui Circ': se anulează Marile Premii de Formula 1 din Bahrain şi Arabia Saudită
771

28
Serie A: echipa italiană Juventus Torino a dispus sâmbătă seara, în deplasare, de formaţia Udinese
28

38
La Liga: Real Madrid a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, formaţia Elche
38

234
Rapid Bucureşti, noul lider al Superligii, după 3-2 cu Dinamo
234

26
Ianis Hagi a înscris, iar Alanyaspor a făcut egal la Izmir, 2-2 cu Goztepe
26

21
Oțelul Galați pierde acasă cu Csikszereda, scor 2-3, în prima etapă din play-out
21

4.533
Ar fi bomba anului: Se ia în calcul interzicerea lui Donald Trump la JO de la Los Angeles
4.533

10
Atletico Madrid – Getafe 1-0
10

14
Schi alpin: Julia Scheib a câştigat slalomul uriaş de la Are şi a obţinut Globul de Cristal al probei
14

13
Egal în derby, Bayer Leverkusen – Bayern Munchen 1-1
13

14
Alin Firfirică, locul 2 la aruncarea discului, la Cupa Europei de la Nicosia
14

63
Cu Chivu eliminat, Inter a făcut doar egal cu Atalanta, scor 1-1
63
















Comentează