Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ioana Bran, deputat PSD, participă la o cursă de Rally-Raid: După discuții cu presa și doi ani și jumătate de Parlament, credeți-mă că am curaj pentru orice!

facebook.com
Ioana Bran

Fostul ministru al Tineretului și Sportului, Ioana Bran, participă laa o cursă de Rally-Raid, în calitate de copilot.

''Pentru prima dată voi participa la o cursă de Rally-Raid, în calitate de copilot. Până la urmă, nu-i mare diferență între campania electorală și o astfel de cursă din punct de vedere al emoțiilor și adrenalinei!

Prin urmare, mâine dimineață voi fi în curtea Castelului Karoly din Carei, unde se va da startul unui eveniment sportiv care se organizează în premieră aici: „Cupa NSM Carei 2019”, o competiție de Rally-Raid.

Vor participa echipaje din țară, dar și din străinătate, care își vor conduce autoturismele de raliu pe traseele dintre Sanislău, Pișcolț și Valea lui Mihai. Lungimea totală este de 355 kilometri, din care 235 kilometri sunt probe speciale.

Am emoții, dar sunt nerăbdătoare să pornim! Îmi place competiția, dar mai ales fair-play-ul care caracterizează orice concurs sportiv. Am cunoscut îndeaproape și am apreciat aceste calități definitorii ale sportului. Am fost ministru al Tineretului și Sportului și am ales întotdeauna corectitudinea și respectul. M-aș bucura ca și competiția politică să semene mai mult cu cea sportivă din acest punct de vedere.

Citește și: Mihai Tudose, vești proaste pentru Rovana Plumb: Mai degrabă viscolește în Sahara

Îmi place să conduc și să știți că am parcurs de multe ori la volan drumul de acasă, de la Satu-Mare, la București și înapoi.

Am descoperit raliul pe vremea când eram ministru, tot aici la Satu Mare, și mă bucur că prima competiție la care o să particip este tot aici, acasă, în județ. Așa că m-am hotărât să mă pregătesc (chiar dacă nu am prea mult timp liber) și să particip. Și chiar dacă nu vom câștiga, important e să participăm!

Am echipament, am cască, mașina e sigură și, cel mai important, am o colegă de încredere și facem un echipaj echilibrat. Suntem la început de drum în cursele de raliuri, dar avem sprijinul unei echipe experimentate care ne-a instruit și ne-a pregătit pentru această cursă.

Iar după atâtea emisiuni tv, discuții cu presa și doi ani și jumătate de Parlament, credeți-mă că am curaj pentru orice!

Pe de altă parte, mă bucur mult pentru Carei și pentru județul Satu Mare. Este un eveniment care se adaugă portofoliului nostru turistic. Sper ca vremea să țină cu noi și să avem parte de mulți spectatori.

Urez mult succes tuturor echipajelor și vă țin la curent cu evoluția competiției!'', a scris Ioana Bran.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.