Iohannis anunță provocările migrației: E nevoie de mai mult, să ne gândim dacă nu creștem efectivele

Autor: Andreea Traicu

Publicat: 20-09-2018

Actualizat: 20-09-2018

Article thumbnail

Sursă foto: flickr.com

Președintele României, Klaus Iohannis, a declarat joi, înaintea reuniunii informale a Consiliului European de la Salzburg, că sunt necesare reguli suplimentare pentru reducerea migrației, menționând că Frontex ar putea avea  atribuții mai clare și efective mai mari.

"Avem un summit informal început aseară. Se continuă astăzi. Aseară am discutat despre chestiunea migrației, aspectele interne, chiar dacă este un summit informal, nu se iau decizii, concluzia este că trebuie să lucrăm la câteva reguli pentru reducerea fenomenului migraționist. Astăzi discutăm despre chestiuni de securitate internă, colaborare judiciară, securitatea la granițe și chestiuni despre Brexit. Consiliul a venit cu o propunere care cred că e corectă. Frontex face față, însă e nevoie de mai mult, să ne gândim dacă nu creștem efectivele Frontex și le dăm atribuții mai clare", a declarat președintele Klaus Iohannis.

Agentia FRONTEX se implica in securizarea frontierelor prin asigurarea coordonarii actiunilor Statelor Membre in implementarea masurilor comunitare privind managementul frontierelor externe.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri