Iohannis consideră că partidul este ca și primit în rândul popularilor europeni, avizul de care mai are nevoie fiind o simplă formalitate ce va fi îndeplinită în toamnă. Totodată, edilul Sibiului le transmite opozanților că în PNL vocea majorității este cea care necide, nu statutul.
Citește și Încă un atac la Antonescu! Norica Nicolai: ”Am fost păcăliți”
”Apartenența europarlamentarilor liberali la grupul parlamentar al PPE este ferm stabilită și a fost decisă în cadrul Delegației Permanente a Partidului Național Liberal, forul statutar de conducere.
Mai mult, toți europarlamentarii PNL au semnat aderarea la grupul parlamentar PPE din Parlamentul European.
Salutăm declarațiile purtătorului de cuvânt al PPE, Kostas Sasmatzoglou, care confirmă faptul că procesul de afiliere este în desfășurare, conform calendarului anunțat.
Afilierea Partidului Național Liberal la PPE, nu la grupul din Parlamentul European, este o temă de dezbatere în interiorul PNL, începând de la baza partidului, care va fi consacrată printr-o decizie în Congresul din data de 28-29 iunie.
Am toată convingerea că în Partidul Național Liberal punctul de vedere majoritar al membrilor este cel în favoarea integrării în familia popular europeană.”, a anunțat Klaus Iohannis.
Citește și PPE amana intarea PNL in familia politica a popularilor
Comentează