Presedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri in Parlament ca problema refugiatilor nu se poate rezolva prin ultimatumuri si amenintari, ci prin dialog.
"O tema separata, dar cat se poate de actuala si sensibila, priveste criza refugiatilor.
Suntem pentru solidaritate in UE, suntem solidari cu statele membre afectate. Trebuie sa respingem manifestarile radicale si sa dovedim echilibru si intelepciune. De aceea, nu cred ca aceasta criza poate fi rezolvata printr-o abordare matematica, contabila, ci prin dialog deschis, prin consultare cu statele membre, printr-o decizie consensuala.
Nu vorbim de locuri de cazare, ci despre oameni, despre integrarea in societate, accesul in societate si locuri de munca pe termen lung. Nu cred ca intre parteneri lucrurile se rezolva prin ultimatumuri, amenintarea de sanctiuni, ci prin dialog.
Maine, la CSAT, vom conveni asupra pasilor pe care Romania trebuie sa-i faca in acest proces. De cate ori situatia o va impune, voi comunica cu Parlamentul si cu alte institutii", a spus Iohannis.
Comentează