Iohannis, despre Strategia ”România 2040”: Documente strategice s-au elaborat cu zecile, dacă nu cu sutele. Momentan, nu are o valoare deosebită

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 23-04-2018

Actualizat: 23-04-2018

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Preşedintele Klaus Iohannia a declarat, luni seară, referitor la proiectul publicat de Guvern privind Strategia ”România 2040”, care va fi realizată de o comisie condusă de preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, că asemenea documente au fost elaborate cu sutele şi nu cede că are vreo valoare deosebită, dar nici nu trebuie interzis.

"Documente strategice s-au elaborat cu zecile, dacă nu cu sutele. Problema este că în documentele de strategie toată lumea şi dintotdeauna solicită politici sustenabile, responsabile, serioase, fundamentate, dar în practică lucrurile, vedem şi acum, nu se întâmplă chiar aşa. Momentan, nu cred că are o valoare deosebită un astfel de document strategic, dar, sigur, nu e nimic ce trebuie interzis. E bine dacă lumea care guvernează se apucă de strategii, poate înţeleg ce trebuie făcut să meargă mai bine", a explicat preşedintele.

Guvernul a publicat un proiect de lege privind Strategia ”România 2040”, care va fi realizată de o comisie condusă de preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi care va deveni obligatorie pentru toate guvernele ce vor urma. Despre această strategie, Liviu Dragnea a vorbit la congresul extraordinar al PSD.

Liberalii critică dur proiectul, spunând că trădează un mod de gândire bolnav, infestat de nostalgiile comuniste ale unor oameni care n-au reuşit nici până acum să asimileze în mod real valorile democraţiei. Practic, cetăţenii nu vor mai avea niciun cuvânt de spus, în alegeri, în privinţa direcţiei pe care o urmează România, întrucât tot ceea ce va stabili „Comitetul lui Dragnea” devine obligatoriu pentru orice guvernare va veni ulterior, avertizează PNL.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri