DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Iohannis își protejează soția atunci când vorbește despre cele 6 case

revista presei

Evenimentul Zilei:

După decembrie 1989, am asistat uluit la cariere spectaculoase în presă, în politică, în magistratură, în afaceri. Cînd mă refer la carieră spectaculoasă, ţin cont de funcţiile respectivului în raport cu însuşirile profesionale. Inşi care-n viaţa lor n-au făcut o gazetă, au fost plimbaţi prin toate funcţiile de şef în presă. Procurori stagiari, care n-au făcut un dosar cît de cît acătării, sunt promovați peste noapte la Parchetul General. Proaspeți absolvenți de facultate sunt deja posesori ai uneia averi de 35 milioane de euro. Producătoare tv mediocre sunt numite în organisme de control precum Departamentul anti-fraudă, după care ajung șefe ale C NA. Avem astfel unul dintre cele mai grave fapte de perturbare a valorilor: Construirea de către serviciile secrete a unor cariere spectaculoase, unice nu numai în România postdecembristă, dar și în Europa ultimelor decenii. Serviciile și-au pus oameni peste tot: în presă, în politică, în afaceri. Acum vor, prin Victor Ponta, să-și pună omul lor și la Cotroceni!

Digi24:

Jurnalistul Emil Hurezeanu a comentat așa-zisa gafă a candidatului ACL la alegerile prezidențiale 2014, Klaus Iohannis. „N-am nicio intenție să-i scuz gafa lui Iohannis. O vină importantă o au consilierii”, a spus jurnalistul care a dezvăluit ipoteza sa cu privire la averea politicianului... Acesta este de părere că Klaus Iohannis își protejează familia atunci când vorbește despre cele șase case, care fac subiectul mai multor atacuri.  „Pe de altă parte, vă spun un secret. Domnul Iohannis e căsătorit cu Carmen Iohannis, o foarte bună profesoară de engleză la Colegiul Gheorghe Lazăr din Sibiu. Este o foarte bună profesoară și o femeie foarte atrăgătoare, care este fiica unei familii de vechi artizani și meșteșugari sibieni, români, cu tradiții de decenii încă în perioada interbelică. Oameni care au deținut înainte de comunism și în timpul comunismului atelierele cele mai cunoscute de blănărit. Cred că domnul Iohannis, e intuiția mea, își protejează soția ținând-o departe de lumea dezlănțuită a unei campanii electorale și în general de lumea politică. Nici ca primar al Sibiului nu și-a adus soția și nu a pus-o pe tron. Poate vine și din felul lui de a fi, discret, retractil, protestant. Nu face niciodată referință la contribuția soției și a familiei sale. Întâmplător știu din trecutul meu la Sibiu, cât de importanți erau părinții soției sale. Cred că dorința lui de a ține departe familia și soția de afacerea electorală îl obligă la această discreție. Un profesor de fizică nu-și face șase case. N-am nicio intenție să-i scuz gafa lui Iohannis. O vină importantă o au consilierii”, a spus jurnalistul Emil Hurezeanu .

Ziarul Financiar:

Întâlnirea dintre preşedintele rus Vladimir Putin, cel ucrainean Petro Poroşenko şi liderii europeni de vineri de la summitul Asia-Europa (ASEM) care se desfăşoară între 16 şi 17 octombrie la Milano ar putea să aducă o detensionare a relaţiilor pentru că părţile vor discuta modalităţile de a da mai multă consistenţă procesului de pace din estul Ucrainei, de a asigura furnizarea de gaze din Rusia către Europa fără întreruperi, şi de a relua livrările de gaze către Ucraina, chestiuni sensibile în prag de iarnă. Atmosfera mai relaxată ar putea fi asigurată de faptul că preşedintele rus se va întâlni cu cel ucrainean la un mic dejun oficial, la care vor participa şi mai mulţi lideri europeni, printre care cancelarul german Angela Merkel, preşedintele francez François Hollande, premierul britanic David Cameron, cel italian Matteo Renzi - care va prezida reuniunea, şi reprezentanţii Uniunii Europene (UE) Jose Manuel Barroso şi Herman Van Rompuy.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.