Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Iohannis, interviu în presa străină. Detalii despre 'obiectivele noastre principale'

iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a acordat un interviu publicaţiei în limba engleză The European Times. Şeful statului a vorbit pe scurt despre obiectivele sale, despre rolul României în regiune, despre Schengen, situaţia economică a României şi românii din Diaspora.

Iohannis are o perspectivă pozitivă şi optimistă asupra situaţiei economice a României. Solicitat să transmită un mesaj potenţialilor investitori, preşedintele a vorbit despre oportunităţile din România, perspectivele economice pozitive, dar şi despre lupta anticorupţie ca o chestiune necesară pentru sectorul economic.

"În ultimii ani, România a reuşit să atingă a stabilitate macroeconomică necesară pentru ca interesul investitorilor străini să crească. Avem argumente puternice pentru a afirma că România are un climat economic favorabil. Pot să menţionez, de exemplu, creşterea economică de peste 4% în primul trimestru al anului 2015 şi previziunile economice promiţătoare pentru următorii ani. Investiţiile străine în România au luat un avânt în prima parte a acestui an. Deci putem vedea că mediul economic din România începe să îndeplinească aşteptările investitorilor străini.

Dar economia României are şi alte beneficii, pe lângă stabiitatea macroeconomică şi nivelul relativ redus al taxării. Avem o forţă de muncă bine pregătită şi un potenţial remarcabil al resurselor naturale. Pentru că suntem o economie în dezvoltare, multe sectoare ale economiei locale oferă investitorilor oportunităţi comerciale ample: de la energie la infrastructură, de la agricultură la turism. Există oportunităţi de investiţii şi afaceri peste tot. De exemplu, energia poate şi trebuie să devină un vector constant al competitivităţii noastre economice. Prin investiţii constante şi un mediu competitiv, România are potenţialul de a deveni un important jucător regional.

Exporturile României au progresat în ultimii ani, în special pe piaţa Uniunii Europene, spre care se îndreaptă aproape trei sferturi din exporturile României. Acest lucru reprezintă un indicator al aprecierii faţă de produsele româneşti pe pieţele europene.

Suntem conştienţă că România mai are de rezolvat câteva lacune economice şi instituţionale. Mă refer la dificultăţile în plata taxelor, evaziunea fiscală, corupţia, care, lăsată necombătută, poate submina dezvoltarea economică. Să ne amintim că realizările companiilor şi ale investitorilor depind direct de calitatea reglementării activităţii lor. Asigurarea transparenţei şi stabilităţii, împreună cu predictibilitatea fiscală şi legislativă continuă să fie obiectivele noastre principale", a declarat Iohannis în interviul din The European Times.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.